
Mafia III este unul dintre jocurile care mi-au dat foarte mult de gandit. Pana la urma ce imi doresc eu de la un joc, ce il face de nota 10 sau de nota 4? Nici de data asta nu am ajuns la o concluzie, dar ultima capodopera a celor de la Hangar 13 mi-a oferit o noua perspectiva a lucrurilor. De multe ori acuz jocurile ca au o poveste slab implementata, sau prost spusa, sau ca sunt prea repetitive, sau ca sunt prea scurte, sau ca nu ofera suficienta actiune, suficienta explorare, sau, sau, sau…
Din primele cutscene-uri am simtit ca am in fata o poveste bine gandita, cu multe elemente personale si cu detalii nelasate la voia intamplarii. Odata dus la bun sfarsit, jocul mi-a confirmat banuielile si nu m-a dezamagit nicio secunda la acest capitol. Lincoln Clay, un fost soldat in Vietnam se intoarce acasa in New Bordeaux (oras fictional inspirat din New Orleans), unde se reintalneste cu familia sa adoptiva. Anul in care se desfasoara actiunea este 1968, o perioada destul de grea pentru oamenii de culoare, dar Lincoln prin abilitatile sale dobandite in razboi, pare a nu avea probleme in a se impune. Trecand un pic mai departe cu povestea, singurii oameni pentru care protagonistul nostru avea sentimente sunt ucisi cu brutalitate de Sal Marcano, antagonistul cu foarte multa personalitate din Mafia III. De aici incepe un joc de-a soarecele si pisica, unde Lincoln incepe sa elimine mafiotii din oras unul cate unul cu scopul de a ajunge in final si la Sal Marcano pentru a se razbuna. Ce trebuie mentionat este faptul ca povestea nu se pierde pe parcurs, ramanand consistenta si interesanta pana la capat. Chiar daca devine intuitiva, nu se opreste niciodata din a oferi detalii noi despre viata personajelor. Odata terminata campania principala, am ramas cu un gust placut si cu dorinta ca toate jocurile sa abordeze astfel storyline-urile. Iar daca va ganditi ca tocmai v-am dat o gramada de spoiler-e, stati linistiti, nu ati aflat nimic.
Acum sa ma intorc la introducere, caci am lasat-o in coada de peste, am bifat latura povestii care va spun sincer ca m-a impresionat. Avand exemplul de fata, pot spune cu siguranta ca un storyline bun nu poate salva un joc. Il ajuta foarte mult, in sensul ca te tine aproape pana la sfarsit, dar nu-l salveaza. Dupa cateva misiuni introductive, foarte bine gandite, restrictive si liniare, dar placute, jocul se deschide dintr-o data ca o floare si te pune sa repeti acelasi ciclu la nesfarsit. Vreau sa cred ca producatorii au fost constransi de deadline-ul lansarii si au fost obligati sa mearga pe calea repetitivitatii pentru ca altfel nu-mi explic cum cineva poate fi de acord cu un astfel de design. Practic misiunile principale de la un punct incolo sunt o repetare a unui side quest pana ce reusesti sa eliberezi toata harta de mafioti. Este primul joc unde intalnesc acest lucru. Sa fiu nevoit sa controlez toata harta inainte de a ajunge la ultima misiune principala.
Repetitivitatea este dublata de un A.I. foarte idiot. Dupa ce ca tot ce trebuie sa fac in joc este sa omor mafioti si numai sa omor mafioti, mai trebuie sa suport si imbecilitatea lor. Toata campania poate fi parcursa in modul stealth, dar cu putin ghinion esti depistat si trebuie sa te mai folosesti si de arme din cand in cand. Partea proasta este ca odata depistat inamicii nu stau mult in garda, te dau pierdut destul de repede, dar incep sa te caute. Asa se face ca te asezi frumos dupa un zid, iar ei negresit vor veni spre tine unde pot fi anihilati unul cate unul pana ce ii cureti pe toti. Apoi te uiti in urma si esti fascinat de maldarul de mafioti morti care stau langa tine.
Nu dureaza mult pana ce “Sentry-urile” intra in actiune. Acestia vezi doamne, sunt niste mafioti mai speciali, care daca te depisteaza, vor chema intariri. Toate bune si frumoase, dar sa-i vezi cum stau si trag in tine cu pistolul si nu suna pe nimeni, iar tu, imediat ce vezi ca nu mai au gloante si isi incarca arma, le plasezi cate un glont fix in cap. Asta da strategie. Din pacate aceste bug-uri practic strica jocul pentru ca nu ai challenge. Inamici pusi sa-ti ingreuneze treaba nu reusesc sa actioneze corespunzator situatiei, astfel ii poti ignora fara prea mari batai de cap.
Inca de acum vreo 10 ani am observat ce bine poate fi redata apa in jocurile video. Mafia III este primul dupa multi ani unde vad ca apa arata complet anost si nu pare deloc la locul ei. Apoi cladirile, masinile si mediul inconjurator arata de parca ne-am intors cu vreo cinci ani in urma. Uneori aveam sentimentul ca si jocurile de pe PS3/Xbox 360 pot oferi o calitate grafica mult mai buna. In schimb, daca vorbim despre modelarea pesonajelor, aici este o cu totul alta mancare de peste. Majoritatea personajelor arata foarte bine, cu expresii realiste, unde adaugam si nivelul actoricesc pe care-l consider destul de ridicat pentru un joc video. Cinematicurile m-au incantat de cele mai multe ori, unde aveam sentimentul ca urmaresc scene din Godfather (putin fortata comparatia, dar totusi).
Iata-ma ajuns si la capitolul cel mai drag mie din Mafia III. Daca storyline-ul nu v-a convins, atunci trebuie sa va spun vreo doua vorbe si despre soundtrack. Cei de la Hangar 13 au profitat din plin de faptul ca actiunea jocului se petrece in anul 1968 si au introdus pe posturile de radio care pot fi ascultate in timp ce va plimbati cu masina, majoritatea hiturilor acelor vremuri. Eu, un vulpoi batran deja, desi nu eram nascut in acele vremuri, am copilarit cu muzica acelor vremuri, iar Mafia III mi-a oferit o doza copioasa de nostalgie, detaliu ce a contribuit enorm la placerea de a petrece timp cu el. Cand scriu aceste randuri sunt constient de faptul ca poate cei mai multi dintre voi nu vor rezona cu mine la acest capitol ceea ce este un lucru foarte normal, dar pentru cultura generala macar incercati sa ascultati cateva piese Credence Clearwater Revival si poate ca or sa va si placa.
Seria Mafia, chiar daca a scartait la capitolul gameplay, si aici ma refer si la II si la III, de fiecare data a oferit o poveste frumoasa din viata tumultuoasa a mafiotilor. Cui i-a placut Godfather cu siguranta va gusta si Mafia, iar III-ul merge pe aceiasi linie. Speram la mai mult din partea gameplay-ului, speram ca producatorii sa fii invatat din greselile anterioare seriei, sa fii aruncat si un ochi in ograda celor de la Rockstar, dar nu a fost sa fie.
Soundtrack-ul de milioane
Poveste frumos spusa
Aspectul personajelor in cinematicuri
Misiuni repetitive
A.I. idiot
Grafica prafuita
Lasa un raspuns