Review-uri GameXP
Articol curent
Dragon Ball Z Kakarot
0

Dragon Ball Z face parte probabil dintr-una dintre cele mai îndrăgite serii de anime, iar datorită acestui mare succes au fost realizate nenumărate jocuri, care, în mare parte au fost bazate pe luptele spectaculoase dintre Son Goku și cei mai puternici inamici ai acestuia.

De această dată, spre deosebire de jocurile anterioare, Dragon Ball Z Kakarot se diferențiază prin adaptarea genului RPG, cu lupte mult mai simplificate, dar cu provocări ce vor exista la tot pasul. Povestea va încânta orice fan al acestei serii, însă dacă ești nou venit în universul Dragon Ball, ei bine vei fi pus la curent cu evenimentele din acest titlu printr-un mic rezumat la începutul jocului.

Un aspect pozitiv al lui Dragon Ball Z Kakarot este acela că are o rejucabilitate foarte mare. Avem parte de un vast univers de explorat, o mulțime de misiuni secundare, unde ne vom întâlni cu personajele din populara serie și vom afla noi povești cu ajutorul lor. Pe lângă tot acest pachet avem și câteva activități secundare precum pescuitul sau gătitul, ce ne vor ajuta la îmbunătățirea personajului nostru și creșterea puterii pentru înfrângerea inamiciilor.

Nici luptele nu sunt date la o parte. Vom avea parte de cele mai spectaculoase bătălii deoarece grafica este realizată în așa fel încăt vei avea impresia că urmărești chiar un episod din Dragon Ball Z, iar suspansul și acțiunea acestora se ridică la nivelul la care ne așteptăm. Ce mi-aș fi dorit foarte mult, ca aceste lupte să fi avut cateva mecanici ceva mai complexe, însă abordarea de a le simplifica este pentru a atrage cât mai mulți jucători.

Povestea lui Dragon Ball Z Kakarot urmărește firul narativ al lui Son Goku și luptele sale cu cele mai mari puteri intergalactice și vom încerca să ne creștem puterea pentru a face față oricărui inamic precum Frieza, Cell sau Majin Buu.

Elementele RPG își fac și ele simțită prezența. In Dragon Ball Z Kakarot primim puncte de xp pentru fiecare acțiune realizată în joc iar acestea sunt investite în creșterea puterilor. Un al aspect intresant este posibilitatea de a debloca diferite personaje din seria Dragon Ball pentru a le introduce în prorpia echipa, iar unele dintre acestea vor duce la diferite beneficii.

Dragon Ball Z Kakarot stă foarte bine din punct de vedere al graficii cât și al sunetului, personal am optat pentru vocile în limba japoneză, pentru un punct în plus adus la nostalgie, iar grafic vorbind jocul stă perfect. Avem hărți de dimensini mari unde putem să realizăm diferite activități precum zburatul pe norișorul lui Goku.

În concluzie Dragon Ball Z Kakarot este un titlu foarte bine realizat și chiar reușește să aducă diferite elemente ce au fost cerute de către fanii seriei de foarte mul timp, de exemplu stilul RPG ce nu exista în rețeta seriei Dragon Ball cât și o schemă de luptă accesibilă tuturor.

PRO

- Elementele RPG

-Actiunea în stilul Dragon Ball

-Grafica realizată în stilul anime

- Luptele la scară largă

CONTRA

- Simplificarea luptelor

- Gameplay repetiv între lupte

Nota
Nota Noastra
Nota Useri
Noteaza!
Gameplay
7.6
8.5
Grafica
7.8
7.8
Sunet
7.6
Storyline
7.5
7.5
Atmosfera
8.0
Rejucabilitate
7.3
Durata de joc
7.5
Optimizare
7.5
Diversitate Gameplay
7.4
PE SCURT

Dragon Ball Z Kakarot este un titlu mult așteptat de către fani. Jocul reușește să satisfacă fanii și chiar să-i atragă și pe noii veniți. Păstrează stilul grafic asemănător cu seria de anime, ceea ce aduce un plus titlului, iar elmentele RPG sunt mult cerute de către fanii seriei.

7.6
Nota Noastra
Nota Useri
Ai adaugat deja nota
Despre Autor
Alexandru Serban
Comentarii

Lasa un raspuns

Gameplay
Grafica
Sunet
Storyline
Atmosfera
Rejucabilitate
Durata de joc
Optimizare
Diversitate Gameplay