Ni No Kuni II: Revenant Kingdom

Dupa ce Ni No Kuni: Wrath of the White King a reusit sa surpinda placut cu un storytelling solid, dar si cu cateva minusuri la partea de gameplay, toata lumea avea asteptari foarte mari de la sequel-ul produs de cei de la Level 5. Acesta a venit sub forma lui Ni No Kuni II: Revenant Kingdom care, prin usoara indepartare de la stereotipurile JRPG-urilor a reusit sa ma impresioneze si chiar sa-mi trezeasca trairi pe care putine jocuri reusesc.

Cu un prolog putin grabit, as putea spune chiar usor nefericit, a riscat sa ma faca sa las controller-ul din mana inainte devreme. Noroc cu experienta care m-a invatat ca cel putin in materie de jocuri nu tot ce incepe prost se termina si mai prost, m-a facut sa continui usor dezinteresat si plictisit, sperand ca lucrurile vor deveni mai interesante. Nu a trebuit sa astept mult, iar lumea jocului s-a deschis, personajele au inceput sa-si arate personalitatea, iar storyline-ul s-a dezmortit destul de repede.

Evan este un pui de rege proaspat orfan care, pe langa pierderea parintelui trebuie sa treaca cu bine si peste lovitura de stat planuita de Mousinger, un apropiat al familiei regale. Copilul reuseste sa evadeze si pleaca in lume cu misiunea de a crea un regat unde lumea sa fie fericita pana la adanci batraneti. Pare de necrezut cand un copil isi seteaza astfel de obiective in viata, iar farmecul povestii este sa vezi cum reuseste sa-si atraga tot mai multi aliati, personalitatea sa este din ce in ce mai puternica si lucrurile continua sa se miste in directia dorita. Lumea are din ce in ce mai multa incredere in Evan, iar acesta nu dezamageste niciodata cu alegerile morale pe care le ia de fiecare data.

La final am ramas cu bucuria ca am cunoscut personaje memorabile, as indrazni sa zic chiar iconice pentru JRPG-uri, dar in acelasi timp frustrat de decizia producatorilor de a nu inregistra voci pentru toate dialogurile din joc. Este o practica intalnita in JRPG-uri si personal ma irita de fiecare data cand o intalnesc. Este adevarat ca nu ai nevoie de voci pentru a intelege personajele, pentru a le fi conturata personalitatea, dar jocurile video au darul de a gadila atat partea vizuala cat si cea auditiva a jucatorului, iar cand una din ele lipseste da sentimentul de incomplet. Mai mult, jocul ofera o inconsistenta deranjanta in a tranzitiona de la text la dialog vorbit. Au fost multe momente cand personajele duceau un dialog destul de lung, iar dintr-o data dupa ce am avut parte numai de text pana in punctul respectiv, personajele s-au trezit sa vorbeasca pentru doua paragrafe ca mai apoi sa continue cu text. In cazul acesta m-as fi multumit daca aveam parte exclusiv de text de la un capat la altul. Ca tot suntem la capitolul sunet as mai mentiona ca desi de-a lungul jocului am avut parte de muzica placuta urechii, m-am trezit de multe ori stand doar sa o ascult, mi s-a parut de cele mai multe ori neconcordanta cu atmosfera jocului.

Spuneam mai sus ca Ni No Kuni II iese putin din tiparele JRPG-urilor. Elementul la care m-am referit in mod special este lipsa dificultatii combaturilor. Daca de regula in astfel de jocuri trebuie sa facem grinding pentru a creste in nivel si pentru a cauta arme cat mai bune pentru a trece de cate un boss sau de cate o zona dificila, in Ni No Kuni II puteti sa va bateti si cu inamici cu cate patru, chiar cinci nivele peste al vostru si tot va merge destul de usor. Niciun boss fight nu a trebuit sa-l incerc de doua ori, de fiecare data a mers din prima. Personal nu m-a deranjat sub nicio forma lipsa dificultatii, fiind concentrat mai mult pe partea de explorare si poveste care m-au acaparat imediat.

Poate daca am fi fost nevoiti sa parcurgem jocul doar cu personajul principal ar fi fost mai dificil, dar intr-un party de trei si plus cativa minioni pe nume Higgledees care ajuta destul de mult, luptele s-au simtit mai mult ca o formalitate. Din fericire pacing-ul jocului a fost foarte bine echilibrat, alternand momentele de explorare a hartii principale cu nivelele tunelare si cu momentele de dialog si quest-uri care au cerut si alteva decat sa trecem printr-o mare de inamici.

Si ca tot vorbim de diversitate, in Ni No Kuni II avem parte si de cateva activitati extra care intregesc o paleta bogata de “side dishes” care pot fi savurate dupa bunul plac. De departe cea mai interesanta este aceea de a construi literalmente regatul. Kingdom Revenant are implementat un mini simulator de city building care macar de data asta da sens si misiunilor de tip “fetch”. Marturisesc ca m-am gandit de multe ori cum ar fi sa uneasca cineva simulatoarele cu action-urile, iar Ni No Kuni mi-a indeplinit intr-o oarecare masura aceasta fantezie. Nu este cel mai complex sistem, dar in contextul jocului functioneaza de minune.

Daca nu era de ajuns, mai trebuie sa mentionez si cate ceva despre mini-game-ul numit Skirmish. Aici sunt simulate batalii in genul Medieval, dar bineinteles la o scara mult mai mica. Evan conduce pana la patru armate cu care trebuie sa treaca de zidurile si rezistenta inamica. Ca si restul jocului, si acest mod este la fel de usor de castigat. Interesanta ramane mecanica de “rock-paper-scissors” care este folosita. Am apreciat, ca desi jocul arunca aproape in permanenta noi mecanici pe care trebuie sa le inveti, tutorialele sunt scurte si la obiect. In acelasi timp sunt foarte eficiente in a explica ce am de facut.

Dupa cele patruzeci de ore petrecute cu Ni No Kuni II: Revenant Kingdom pot spune ca am avut parte de o experienta minunata care mi-a oferit exact ce mi-am dorit. Poate ca nu este pe gustul tuturor, dar faptul ca desi avem parte de un JRPG, accentul nu a fost pus in totalitate pe combat, cu inamici greu de batut, scutit de grinding inutil, producatorii au gasit loc sa implementeze elemente si mecanici diversificate care m-au tinut conectat, fara sa existe vreun moment de plictiseala. Am toata aprecierea pentru Level 5 ca au reusit sa ofere un joc complet si le doresc spor la urmatorul joc din serie.

Ni No Kuni II: Revenant Kingdom a fost oferit gratuit site-ului nostru pentru review de Bandai Namco.