Life is Strange: Chrysalis – Episode 1 GameXP Review

Life is Strange face parte dintr-o categorie de jocuri mai speciala, care sparge in mare masura bariera ideii de joc. Catalogat mai mult ca un film interactiv, noua creatie a celor de la Dontnod Entertainment o consider indrazneata mai ales dupa ce Remember Me nu a reusit sa impresioneze, ba chiar a dezamagit in multe privinte.

Din pacate aceasta gaselnita a publisher-ilor de a lansa jocurile in format episodic o gasesc impotriva jocurilor, pentru ca risca sa nu prinda jucatorul la timp. Life is Strange, prin natura sa, incearca sa creeze o atmosfera, sa construiasca intriga inainte de a arata tot ce poate. Dupa cele doua ore si jumatate petrecute alaturi de Life is Strange de abia mi-a fost prezentat ce vrea jocul de la mine, mi s-a aratat intriga si apoi s-a terminat subit. Din pacate la ora la care scriu review-ul, nu stiu cand va fi lansat urmatorul episod, poate chiar s-ar putea sa-mi pierd interesul pana atunci. De aceea consider ca unui joc nu-i sta bine sa fie lansat pe bucati.

Life is Strange insa nu are nicio vina pentru felul in care este lansat asa ca hai sa discutam un pic si despre joc in sine. Formula este cea standard impusa de Heavy Rain. Jocul se deruleaza ca un film in fata noastra, insa cu dorinta acestuia de a ne implica un pic mai mult in universul jocului decat fratii lui mai mari. Surprinzator a fost faptul ca fiecare coltisor al jocului poate fi explorat, are ceva de spus. Plus ca sunt anumite “obiective” secundare, care daca nu sunt facute la timpul lor, raman nefacute si jocul te poate taxa mai tarziu.

Nu stiu daca deciziile luate in primul episod vor avea cu adevarat impact in urmatoarele, insa cert este ca de fiecare data cand am fost pus in situatia de a alege stanga sau dreapta am stat si am cugetat la decizia pe care vreau s-o iau. Sper sa nu fi fost doar de fatada cum obisnuiesc mai nou cei de la TellTale sa faca. Un element diferit de celelalte jocuri de acelasi gen este ca sunt lasat sa ma gandesc la decizia pe care vreau s-o iau, nu exista variante de raspuns contratimp.

“Inovatia” daca o putem numi asa vine prin puterea supranaturala a protagonistei de a da timpul inapoi. Destul de interesanta ideea, insa am simtit ca acest element de gameplay este mai mult un cheat decat o mecanica. Dupa un eveniment important al jocului, acesta ma intreaba daca vreau sa ma intorc inapoi sa iau alta decizie sau sa confirm ca sunt ok cu ceea ce am ales deja. Numai dupa ce confirm decizia se trece mai departe. Apoi jocul imi zice ca decizia va avea consecinte in viitor, de unde si speranta mea ca aceste decizii chiar conteaza.

La capitolul grafica jocul nu o duce prea bine. Aduce mai mult cu un indie decat cu un AAA, insa directia artistica este placuta ochiului si nu pot spune ca m-a deranjat. Ce m-a deranjat totusi a fost lipsync-ul. Dezastruos. Nici primele jocuri care au initiat lypsinc-ul acum mai bine de 10 ani nu au aratat atat de rau la acest capitol. La fiecare dialog am preferat sa ma uit la subtitrare si sa ignor fetele personajelor care oricum nu reusesc sa transmita emotie. Sufletul jocului consta in atmosfera care te prinde destul de repede si povestea care este scrisa destul de bine, cu clisee, dar bine pana in punctul actual.

Life is Strange ramane un joc interesant ce merita urmarit. Nu a spart gura targului insa merita atentia noastra in continuare si cine stie, poate se dovedeste a fi o capodopera mica a acestui gen. Potentialul exista.