Final Fantasy XV

Marturisesc ca nu sunt cel mai mare fan al seriei Final Fantasy si nici nu am jucat foarte multe iteratii ale francizei, dar de fiecare data am apreciat complexitatea combatului si povestioarele ciudate dar foarte interesante. Primul lucru care iese in evidenta cand deschid jocul de fata este mesajul producatorilor cum ca Final Fantasy XV este creat atat pentru fanii inraiti cat si pentru nou veniti. Cum nu pot vorbi in numele veteranilor, voi incerca sa expun impresia lasata din perspectiva unui nou venit care are totusi la activ cateva jocuri din serie duse la bun sfarsit.

Pentru cei care vor sa inteleaga povestea le recomand sa vizioneze mai intai filmul Kingsglaive care desi nu este foarte stralucit, reuseste sa va introduca in universul prezentat in Final Fantasy XV si astfel puteti porni jocul cu un bagaj de cunostinte destul de consistent despre personaje si situatia lor actuala. FFXV pleaca de unde filmul se termina, astfel nu exista riscuri de a avea parte de spoiler-e gratuite.

Noctis, un pui de rege ales de zeii cei mai mari pleaca intr-o calatorie alaturi de cei trei buni prieteni ai sai (Gladiolus, Prompto si Ignis), care au rol si de bodyguarzi, sa-si intalneasca mai marea iubire din copilarie cu care trebuie sa se insoare. Desi totul este aranjat vezi doamne de conducatorii celor doua factiuni care sunt in razboi, Lucis si Niflheim (acestia fiind aia raii) cu scopul de a ajunge la pace, cei doi tineri isi si doresc acest lucru. Pana aici suna a telenovela nu? Lucrurile sunt mult mai complexe decat le explic eu aici, si nici nu voi sta sa povestesc tot, am extras doar partea mai haioasa de dragul lecturii, dar revenind la esential, povestea lasa de dorit. Are multe lacune, multe neregului si cel mai important multi timpi morti, dar totusi pana la final s-a dovedit suficient de interesanta pentru a o urmari cu interes.

Am fost foarte dezamagit de faptul ca majoritatea, daca nu toate, side quest-urile sunt mai mult sa mai putin “fetch quest-uri” despre care eram bucuros ca jocuri precum Witcher III au reusit sa le elimine complet, dar Final Fantasy XV a dorit cu tot dinadinsul sa le readuca in prim plan. Daca veti face ca mine si in prima parte a jocului veti explora foarte mult inainte de a lua o serie de side quest-uri, va veti trezi in situatia amuzanta de a porni o misiune si a o termina instant pentru ca ingredientele care vi se cer sa le aduceti le aveti deja la voi.

In partea a doua lucrurile se schimba radical. Dintr-un RPG open world, jocul se transforma subit intr-un action adventure unde, daca sunteti la un nivel suficient de mare, partea de RPG nu mai conteaza deloc. La prima vedere este o decizie foarte ciudata a producatorilor de a schimba radical stilul in mijlocul campaniei, dar personal, o consider interesanta. Asta in primul rand pentru ca rupe monotonia, iar dupa ce veti explora harta in prima jumatate care este suficient de mare pentru a petrece cateva zeci de ore bune prin ea, o rupere de ritm care transforma totul intr-un roller coaster devine foarte placuta. Oricand va puteti intoarce inapoi pentru a continua sa faceti side quest-uri sa sa faceti level up daca nu sunteti suficient de avansati pentru a progresa in poveste, iar acesta gaselnita, in ciuda criticilor aduse de marea majoritate a internautilor o consider de bun augur.

Combatul a suferit foarte multe schimbari, iar cea mai notabila este ca acum putem ataca inamicii in real time si nu pe ture cum eram obisnuiti pana acum. Sigur, jocul vine si cu optiunea “wait mode” care simuleaza vechiul stil de combat, dar cel standard prezent in FFXV [egg id=”11″] este cel dinamic cu care am parcurs intreaga campanie. Poate ca aici este dezamagirea cea mai mare a fanilor, ca toata mecanica a fost simplificata la maxim. Daca vreti sa atacati, tot ce trebuie sa faceti este sa tineti apasat pe un buton, daca vreti sa va aparati, tineti apasat pe un singur buton. In combinatie mai intervin puterea de a arunca un cutit in fata si a va teleporta la el instant si abilitiatiile partenerilor de calatorie care pot fi inarmati cu cate o abilitate ce poate fi folosita pe durata luptelor, acest aspect fiind singurul care aduce aminte de combatul din jocurile anterioare seriei.

Un alt detaliu important este acela de a stii cand sa duceti personajele sa campeze si sa manance. Noaptea este foarte dificil sa calatoriti pentru ca veti fi atacati de niste lighioane foarte greu de anihilat, iar daca va bateti cu prea multe veti consuma resurse aiurea. Apoi la fiecare campare baietii vor lua masa si in functie de meniul ales veti primi cateva boost-uri semnificative pentru o perioada limitata de timp.

Din punct de vedere vizual, Final Fantasy XV arata superb. Locatiile si peisajele prezinta fiecare cate un tablou spectaculos demn de pus pe perete. Iar pentru cei mai pofticiosi, va fi foarte greu sa rezistati tentatiei de a nu manca in timp ce va jucati. Farfuriile cu mancare arata de va ploua in gura si va fi dificil sa nu dati fuga la frigider.

Yoko Shimomura a reusit sa compuna o coloana sonora excelenta, demna de achizitionat si ascultat in masina. Multe parti sunt compuse exemplar cu un aer demn de a va baga in atmosfera, iar jocului i se potrivesc ca o manusa. Ori ca sunteti in lupte, in dialoguri sau ca va plimbati pur si simplu prin lumea vasta din FFXV, muzica va fi alaturi de voi si va reusi de fiecare data sa dea tonul.

Final Fantasy XV nu este ce-si doresc fanii vechi ai seriei. Dar este mult mai accesibil, iar noii venitii vor fi introdusi mult mai usor in spritiul jocurilor. Poate fi totusi cu dus si intors, pentru ca FFXV este diferit de cele vechi si-l face sa se simta ca fratiorul mai mic care nu reuseste niciodata sa se ridice la inaltimea fratilor sai mai mari. Este mai accesibil dar totoadata este si mai slab, iar cei care vor incerca pentru prima data jocul de fata, risca sa nu se mai atinga de cele mai vechi. In alta ordine de idei, mai trebuie mentionate si sutele de bug-uri care desi nu sunt foarte mari, sunt acolo suficient cat sa mai incurce distractia din cand in cand. Una peste alta FFXV nu este de neglijat, merita incercat si chiar dus pana la capat, insa cu avertismentul ca poate fi pe alocuri prea siropos si uneori plictisitor.