Everybody’s Gone to the Rapture GameXP Review

Notiunea de “joc” in ceea ce inseamna jocurile video este din ce in ce mai incetosata daca ar fi sa ne raportam la tot ceea ce se intampla in industrie. Avem odata eSports din care se pot scoate bani frumosi, se poate face chiar o cariera profesionala din treaba asta, apoi avem trairi si momente cu adevarat emotionante alaturi de opere precum The Last of Us, Witcher sau The Walking Dead, iar mai nou a aparut acest trend al, daca vreti, povestilor interactive. Aceste “jocuri” nu vor de la noi dexteritate sau sa ne punem mintea la contributie pentru a trece mai departe. Vor sa fim exclusiv atenti la ce are de spus autorul si la universul in care povestea se desfasoara fara intrerupere in fata ochilor nostri. Eu ma gandesc ca astfel de “jocuri” pot lua locul intr-o oarecare masura lecturii clasice, in conditiile in care producatorii se vor gandi sa creeze astfel de povesti interactive bazate pe carti celebre. De ce ar fi “lectura” la un nou nivel? Pentru ca in acest mediu, “jucatorul” este implicat in mod direct in ceea ce se intampla. El este cel care duce personajul principal la urmatorul eveniment. Vorbim de o implicare activa in poveste, nu pasiva.

A parcat neregulamentar.

Everybody’s Gone to the Rapture (EGttR) nu este nici mai mult nici mai putin decat o “lectura” in care eu sunt implicat activ. Din pacate, mi-as fi dorit totusi ca producatorii sa ma chinuie un pic sa trec prin poveste, macar la nivelul la care a facut-o anul trecut The Vanishing of Ethan Carter. Acolo putem spune ca avem un joc in toata regula, desi simplu, ramane un joc. In cazul de fata, tot ce trebuie sa facem este sa urmarim o lumina galbena pentru a debloca urmatorul punct al povestii si a ne aduce mai aproape de deznodamant. In cele cinci ore petrecute prin universul frumos creat de cei de la The Chinese Room am avut ocazia sa aflu povestea a sase personaje toate unite de aceeasi problema. Prin simplul fapt ca fetele personajelor nu le vedem niciodata, ma duce din nou cu gandul la “lectura”, jocul oferindu-mi ocazia, ca si o carte, sa-mi imaginez ce se intampla. Este un truc destul de intersant, in conditiile in care, jucatorul se plimba prin locurile abandonate, poate vedea unde a avut loc actiunea, insa nu poate vedea actiunea in sine, nu poate vedea expresiile personajelor, trebuie sa si-le imagineze in timp ce doar aude discutiile.

Doua personaje.

Din pacate partile bune ale experimentului EGttR se opresc aici. Pana la urma vorbim de un “joc” care cere de la noi 20 de dolari, iar noi, gamer-ii, ne dorim sa si jucam ceva. Din pacate EGttR nu va satisface pofta nimanui in acest sens. Din punct de vedere tehnic, jocul ramane doar o tentativa de tech demo nu prea reusita. E adevarat, ca parcurgand satul din Shropshire puteti vedea cateva peisaje care va vor taia respiratia, dar cand va apropiati de anumite obiecte, veti vedea unele texturi destul de slab executate.

Iluminare stradala.

M-a deranjat enorm de tare viteza cu care ne plimbam prin lumea jocului. Personajul pe care-l controlam si despre care nu stim nimic, cine e si cu ce ocazie a venit pe aceste meleaguri, se misca de parca ar avea picioarele in ghips sau ar fi o domnisoara pe tocuri de zece centimetri (lucru pe care-l stim sigur ca nu este adevarat daca este sa ne luam dupa sunetul pasilor). Bineinteles, acest lucru mascheaza faptul ca harta este de fapt foarte mica si ajuta la prelungirea vietii jocului.

Privind cerul.

Nu pot sa recomand acest “joc” dar nici sa va spun sa stati departe. Pentru ceea ce vrea sa fie, Everybody’s Gone to the Rapture isi face bine treaba. Atat ca daca va doriti un joc in adevaratul sens al cuvantului nu va cheltuiti banii pe acesta. Eventual asteptati o reducere substantiala si jucati intre timp Dear Esther daca nu ati facut-o pana acum. Se poate gasi la un pret de o bere daca vanati ofertele Steam, iar in cazul in care va place, atunci dati o tura si prin Everybody’s Gone to the Rapture.