Stiri
Articol curent
Dragon Ball Fighter Z primeste data de lansare
0

BANDAI NAMCO Entertainment Europe, unul dintre liderii industriei de jocuri video, a confirmat data de lansare a mult așteptatului joc DRAGON BALL FighterZ. Acesta va apărea pe 26 ianuarie 2018 pe Xbox One, PlayStation®4 și pe PC în format digital prin intermediul STEAM® și a altor distribuitori.

În general, luptele se bazează pe o strategie bine pusă la punct. În particular, luptele din DRAGON BALL FighterZ devin din ce în ce mai strategice, datorită prezentării a doi noi eroi formidabili: Nappa și Captain Ginyu. Abilitatea specială a lui Captain Ginyu le permite jucătorilor să-l schimbe, până la sfârșitul confruntării, cu eroul ales de oponent. Nappa intră la categoria grea, folosind Saibamen pentru a-și ataca adversarii. Această tehnică reprezintă o metodă ideală de a câștiga timp pentru a putea reîncărca nivelul de energie sau pentru a pregăti un combo devastator.

O noutate introdusă de Story Mode, spre încântarea fanilor, va fi LINK System, care permite contopirea de diferite eroi în același trup, aceștia păstrându-și personalitatea și gândurile, putând chiar să și converseze întrei ei. Surprizele continuă cu dezvăluirea faptului că firul epic al jocului va fi împărțit în trei părți, fiecare dintre ele corespunzând unei alte perspective. Abia după parcurgerea fiecăreia se va dezvălui întreaga poveste și toate secretele din spatele jocului. În prima parte jucătorii vor parcurge Super Warriors Arc din perspectiva Saiyans, urmată de Super Villain Arc prezentată din perspectiva oponenților, ca totul să se termine cu Android Arc relatată din perspectiva Androizilor. Participând la diferite lupte din cele trei capitole, jucătorii vor putea să-și crească în nivel eroii aleși și să înțeleagă pe deplin scenariul complex pe care se bazează DRAGON BALL FighterZ. Harta din story mode va surprinde jucătorii prin opțiunile tactice pe care le oferă, jucătorii putând să aleagă dintre destinații diferite. Alegerea făcută va avea un impact direct asupra abilităților eroilor și asupra luptelor ulterioare.

De asemenea, au fost dezvăluite noi detalii și despre modul de joc online. Confruntările multiplayer vor reprezenta adevăratul test al abilităților fiecărui jucător. În modul Circle Match, până la opt jucători pot păși într-o arenă virtuală, desfășurându-se simultan patru confruntări. Modul World Match le va permite utilizatorilor să aleagă între confruntări de tip casual sau ranked.

 

Cu această ocazie, BANDAI NAMCO Entertainment Europe a anunțat și diferitele versiuni digitale ale DRAGON BALL FighterZ disponibile la lansare:

  • DRAGON BALL FIGHTERZ – FighterZ Edition include jocul de bază alături de FighterZ Pass care va adăuga opt noi personaje listei de eroi.
  • DRAGON BALL FIGHTERZ – Ultimate Edition conține pe lângă joc și FighterZ Pass, commentator Voice Pack care va aduce o nouă savoare felului în care sunt comentate confruntările din joc, dar și mult așteptatul Anime Music Pack. Anime Music Pack a fost cerut de fani de mai mulți ani și include 11 melodii din serialul anime. Astfel fanii vor putea lupta pe ritmurile unor melodii celebre precum “CHA-LA HEAD-CHA-LA” sau “WE GOTTA POWER”, dar și cele mai populare melodii de fundal.

FighterZ Pass inclus în DRAGON BALL FighterZ Edition și DRAGON BALL FIGHTERZ – Ultimate Edition cuprinde opt eroi legendari, care vin la pachet cu mișcările lor speciale și cu propriile culori alternative, fără să lipsească Lobby Avatars specifice.

 

DRAGON BALL FighterZ poate fi deja precomandat pe Xbox One, pe PlayStation 4 și pe Steam. Pentru precomanda digitală a oricărei versiuni (DRAGON BALL FighterZ,  DRAGON BALL FighterZ – FighterZ Edition sau DRAGON BALL FIGHTERZ – Ultimate Edition) jucătorii sunt răsplătiți cu acces mai rapid la SSGSS Goku și SSGSS Vegeta alături de două lobby avatars exclusive. Mai mult, toate precomenzile de Xbox One și PlayStation 4 vor oferi Exclusive Early Access la OPEN BETA* ce va avea loc în ianuarie. În curând vom oferi noi detalii despre sesiunea de beta.

 

DRAGON BALL FighterZ va fi lansat pe 26 ianuarie 2018 pe Xbox One, PlayStation 4 și PC prin intermediul STEAM.

Despre Autor
Alexandru Serban
Comentarii

Lasa un raspuns