
Dupa o vara lunga si plictisitoare pe taramul jocurilor am primit in sfarsit binecuvantarea divina de a pune mana pe primul joc triple A al sezonului de toamna. Deus Ex: Mankind Divided s-a lasat mult asteptat, acesta fiind programat in prima faza pentru primavara acestui an, dar cateva retusuri nu strica niciodata, astfel ca, producatorii s-au indurat sa-i mai acorde cateva luni pentru cateva grame de polish. Daca este sa ma leg in continuare de acest aspect, sunt de parere ca jocul mai mult a fost salvat in aceste luni, iar partea de lustruit a ramas in carca patch-urilor ce urmeaza a fi lansate. Dar ca in orice povestire sa incepem cu inceputul.
Mankind Divided este o continuare directa a lui Human Revolution ce a fost lansat in 2011, unde intalnim acelasi protagonist, Adam Jensen, care incearca sa salveze o lume din ce in ce mai instabila. Evenimentele din Mankind Divided se petrec la doi ani dupa cele din Human Revolution si anume in anul 2029, cand lumea este divizata intre cei augmentati si cei care inca sunt neatinsi de tehnologia revolutionara. Ca o paranteza, cu ceva timp in urma, producatorii au publicat un trailer intitulat “The Mecanical Apartheid”, un trailer foarte reusit de altfel, care insa a facut, cel putin pentru mine, sa ridice sperantele si asteptarile foarte sus pentru acest joc. Trailer-ul nu minte, evenimentele din joc sunt asa cum sunt descrise in acele imagini, insa aici apare si prima mea problema cu noul Deus Ex. Povestea nu este suficient de consistenta, pierzandu-se in latura politica a ei, si mai putin pe trairile si sentimentele personajelor direct implicate in haosul creat. Indiferent de cat de grava este situatia, Jensen pare ca nu este afectat de nimic, producatorii incercand sa lase asta pe seama jucatorilor, prin multitudinea de optiuni de dialog care pot duce la solutionari sau complicari ale situatiilor.
Ca tot am mentionat, sa detaliez un pic cum functioneaza dialogurile in Mankind Divided. In primul rand, trebuie avut mare grija in alegerea raspunsurilor, pentru ca ele pot duce la deznodamanturi diferite. Chiar si cand intalniti boss-i, lupta cu acestia poate fi evitata daca stiti cum sa vorbiti cu ei. In momente cheie pe ecran vor aparea cateva informatii suplimentare despre cel cu care interactionati si un meter care arata cat de aproape sau de departe sunteti de a-l convinge sa faca ce vreti voi. In teorie totul suna complicat, dar faptul ca sunteti ajutati la tot pasul sa dati raspunsul corect, simplifica foarte mult lucrurile. Trebuie sa mentionez ca am jucat pe dificultate medie si nu stiu cum se comporta jocul in aceste situatii pe dificultate mai mare, daca mai exista elemente ajutatoare, dar oricum, sunt de parere ca trebuiau eliminate pentru ca astfel ar fi ajutat la imersiune.
Daca tot am zis de rau pana acum sa continui si cu ultimul of al meu, iar dupa promit ca zic si de bine, pentru ca slava domnului jocul sta bine la multe capitole. Mankind Divided se vrea a fi un joc unde dialogul conteaza foarte mult, dar expresia fetelor personajelor si lip-sink-ul sunt mediocre cel putin. Nu ajuta deloc sa-l vad pe Adam dand din cap haotic cand incearca sa explice ceva daca restul fetei ramane inexpresiva, iar cel cu care vorbeste pare ca e facut din piatra. In rest, la capitolul grafica, Mankind Divided arata excelent. Cladirile, peisajele si tot decorul in general ofera eye candy la tot pasul. Am facut peste o suta de screenshot-uri, iar cateva dintre ele le puteti vedea presarate prin acest articol.
Capitolul la care Mankind Divided straluceste cel mai mult este gameplay-ul. Indiferent daca vreti sa mergeti all guns blazing sau sa jucati toata campania stealth, se poate. In plus puteti trece prin toate misiunile fara sa omorati pe nimeni, incluzand aici si boss-ii, o solutie destul de indrazneata, insa in egala masura ceruta de fani, dupa ce in Human Revolution puteati sa terminati campania pacifist, dar luptele cu boss-ii nu puteau fi evitate. Pe langa acest capitol, mai adaug si level design-ul foarte bine gandit, cu multe metode de a trece de obstacolele ce se ivesc in cale, fie ca vorbim de elemente de platforming, path finding sau solutionari prin rezolvarea unor side quest-uri sau obiective secundare.
Ma bucura faptul ca producatorii nu au renuntat la inventarul clasic, care a consacrat seria Deus Ex, imprumutata din RPG-uri clasice cum ar fi Diablo. Astfel devine imperial sa stiti cum sa gestionati item-urile si armele pe care le tineti la voi si pe care le colectionati pentru ca ramaneti fara spatiu imediat chiar si cand este upgradat la maxim. In plus orice item valoreaza bani de care aveti mare nevoie. Eu am incercat pe cat posibil sa las cat mai mult spatiu liber pentru a colectiona arme in timpul misiunilor si pentru a le vinde pentru credite. Cel mai important lucru este ca puteti cumpara Praxis-uri (se vand in numar limitat) cu care il puteti upgrada pe Jensen. Si ca am ajuns la skill tree, in primul rand trebuie sa spun ca este unul dintre cele mai urate, ca si aspect, pe care le-am vazut in jocuri. Dar, ca si abilitati, este printre cele mai interesante. Chiar daca unele dintre skill-uri sunt un pic overpowered, pot fi folosite la discretie datorita noului sistem de regenerare al energiei. Daca upgradati la maxim sa zicem invizibilitatea temporara, va veti putea strecura in voie prin arene intregi fara sa va faceti griji ca veti fi depistati. Abilitate foarte utila de altfel pentru cei care vor sa treaca prin tot jocul stealth.
Daca va place sa treceti prin joc ca printr-un shooter clasic, desi nu recomand o astfel de parcurgere, Mankind Divided se misca excelent. Puteti fara probleme sa neutralizati inamicii in stil Call of Duty clasic, armele fiind variate si fiecare in parte este utila unei anumite situatii. Acestea vin cu tot felul de modificatori care pot fi instalati, cum ar fi Scope, Silencer sau chiar gloante pentru armor piercing, EMP sau gloante normale. Sistemul este foarte simplu de lucrat cu el si foarte intuitiv, astfel in timpul luptelor puteti sa faceti modificarile de care aveti nevoie foarte rapid. De mentionat, ca trebuie sa upgradati cateva abilitati de shooting daca doriti sa mergeti pe aceasta cale, in special cea pentru precizie.
Mankind Divided nu vine cu un mod multiplayer, dar pentru a prelungi durata de viata a jocului, producatorii au venit cu un al doilea mod de joc, numit Breach. In acest mod trebuie sa downloadati un anumit numar de terabites din diferite computere ale corporatilor. Desi ciudat ca grafica, modul ofera cateva ore de distractie in plus, unde tot ce am facut in campania principala poate fi facut si aici. Ne putem furisa printre inamici, putem sa ne batem cu ei mano a mano, trebuie sa ne croim drum printre obstacole pentru a ajunge la tinta si sa fugim in timp util. Modul vine cu propriul inventar si propriul skill tree, iar dupa fiecare misiune primim bani cu care putem cumpara item-uri, praxis-uri cu care ne putem upgrada personajul si bineinteles primim si cate un pachet de patru carti care ne ofera diferite abilitati, iteme-uri, arme sau alte lucruri utile.
Dupa vreo treizeci de ore petrecute cu Mankind Divided, timp in care am facut toate misiunile secundare, si bineinteles am dus si campania principala la bun sfarsit, pot spune ca Deus Ex: Mankind Divided este un pretendent destul de serios la castigarea titlului de joc al anului 2016. Poate ca in articolul de fata am fost un pic prea dur si am scos in evidenta multe minusuri, dar acest lucru se datoreaza pasiunii mele pentru franciza si din dorinta mea de a fi jocul perfect. Aceste minusuri despre care am scris nu interfereaza cu placerea de a juca si nu strica in niciun fel experienta petrecuta alaturi de Mankind Divided. Si pentru ca nu ma pot abtine, un lucru mai am de comentat inainte de a incheia, si anume ca optimizarea jocului nu este cea mai fericita, versiunea de PS4, cea pe care am testat-o eu, are destul de multe caderi de framerate, dar nu suficient cat sa incurce. Cu asta inchei si va recomand cu caldura sa incercati Deus Ex: Mankind Divided. Iar daca nu ati jucat iteratile precedente, va spun un mare “rusinica” si puneti mana de la jucati.
Mai multe metode de a rezolva misiunile
Grafica excelenta - peisaje si locatii superbe
Modul Breach care ofera cateva ore in plus de distractie
Deciziile luate pe durata campaniei conteaza cu adevarat
Noile abilitati ale Jensen de-a dreptul delicioase
Posibilitatea de a trece prin toata campania (inclusiv boss-ii) fara sa omori pe nimeni
Poveste sub asteptari
Lip-sinc-ul si expresia fetelor personajelor destul de slab implementate
Poveste sub asteptari
Lip-sinc-ul si expresia fetelor personajelor destul de slab implementate
Lasa un raspuns