Destiny 2

Primul joc din seria Destiny a venit la scurt timp dupa ce actuala generatie de console a debutat in casele noastre, fiind un prilej perfect pentru cei de la Bungie sa incerce sa ofere ceva nou si revolutionar. Ca o parere personala, primul Destiny a reusit si nu prea sa impresioneze. Desi a avut multe ingrediente interesante parca ciorba rezultata a fost o idee prea acra si cam golasa. Partea de multiplayer a functionat foarte bine, strike-urile si raid-urile au tinut capul de afis mult timp, dar campania principala neconvingatoare, unde totul a parut ca e ca sa fie si hartile putine au dat sentimentul unui produs incomplet sau neterminat.

Se vede treaba ca cei de la Bungie au facut eforturi destul de mari pentru a repara ce nu a mers in primul titlu, unde lucrurile par mai inchegate. Campania princpiala dureaza vreo douasprezece ore sa fie dusa la bun sfarsit. Prin comparatie cu Destiny 1, aici povestea are mai mult sens, este mai logica si mai usor inteleasa. In dreptul minusului trebuie insa sa trec felul in care misiunile sunt structurate. In loc sa avem parte de suficient continut de a progresa natural cu personajul, suntem obligati sa facem o gramada de side-quest-uri, numite aici Adventure-uri. Dupa cateva misiuni principale am fost pus in situatia de a nu fi suficient de puternic pentru a progresa in poveste, astfel fiind necesare cateva misiuni secundare, pentru a face level-up. Noroc cu evenimentele publice, unde in doar cateva minute reuseam sa strang destul de multa experienta. Astfel, campania neta este probabil mult mai scurta, insa mascata de aceste frane, care ma obliga la mult grinding.

Si daca tot am vorbit despre experienta si level-up, sa mentionez faptul ca avem parte de aceleasi clase ca si in Destiny 1, si anume Titan, Hunter si Warlock, iar mai mult, pentru cei care au jucat primul titlu, au optiunea sa-si pastreze personajul gata creat. Personal daca in “1” am ales sa joc cu un Titan, acum am simtit nevoia de a incerca alt personaj si m-am rezumat la un Hunter. Fiecare clasa vine cu abilitatile ei, iar ultimata, indiferent de clasa este foarte satisfacatoare. Poate un pic overpowered pentru misiunile principale.

Atat la strike-uri, cat si la ride-ul Leviathan nu am observat nimic schimbat din punct de vedere structural fata de cele din Destiny 1. Daca aveti prieteni cu care sa va jucati, acestea pot da o satisfactie mare, altfel va trebui sa va multumiti cu matchmaking-ul automat facut de servere, ceea ce nu este tocmai distractiv. Din pacate nici campania principala nu are farmec fara macar un prieten cu care s-o parcurgeti. Pe langa faptul ca poate fi un pic mai greu de unul singur, jocul este gandit pentru a fi parcurs in echipa unde coordonarea este esentiala, mai ales in momentele in care respawn-ul este restrictionat.

Unele decizii de design mi s-au parut cel putin ciudate, tinand cont ca in Destiny 1 au functionat foarte bine. In primul rand lipsa unui mount pe tot parcursul campaniei. M-am vazut nevoit sa parcurg pe jos spatii lungi, fara niciun sens, cand as fi putut sa ajung mult mai repede la destinatie. Apoi strike-urile sunt accesate complet random, nu mai pot fi alese de jucator. De fiecare data cand dorim sa facem un strike, jocul va oferi unul aleator. La fel si in Crucible, unde modurile de joc sunt alese random.

Ca si in primul titlu al seriei, avem parte de patru planete (harti): Earth, Io, Nessus si Titan. Pe langa campania principala, cum am spus si mai sus, jocul ofera ca si continut extra mai multe misiuni secundare, numite Adventures presarate pe toate planetele. Aici jucatorii sunt plimbati pe cate o harta pentru a indeplini o sumedenie de obiective. Acestea ofera si un context, dar cel mai important, ofera XP si sansa de a primi loot. Misiunile sunt mai complexe si mai lungi fata de cele din primul Destiny, dar in final totul se rezuma la a impusca inamici.

Pe langa sectiunile lungi de combat, campania principala vine si cu multe momente de platforming, care desi functioneaza foarte bine, pot deveni obositoare pe alocuri. Aici banuiesc ca s-a incercat a oferi o varietate in desfasurarea misiunilor, un fel de controlare a paceing-ului daca vreti, dar in final, din pacate, misiunile raman destul de repetitive. Distractive, dar repetitive. Totusi trebuie sa mentionez cateva cuvinte despre cateva misiuni in stilul Halo unde trebuie sa controlam cate un tanc cu care facem ravagii. Din pacate, destul de putine au fost misiunile care au oferit aceasta satisfactie, dar ce pot spune este ca au fost distractive.

Modul Crucible nu putea sa lipseasca din “2” care vine cu unusprezece harti si cu PvP 4vs4. Ca si in primul Destiny, aici puterea si defence-ul sunt balansate. Momentan singurele optiuni pentru jucatori sunt quick-play si competitiv. Quick-play ofera aleatoriu unul dintre cele trei moduri: Clash, Control si Supremacy, iar modul competitiv ofera de asmenea aleatoriu: Countdown si Survival.

Mult controversatul subiect “always online” continua si cu Destiny 2, unde desi internetul pare ca s-a calmat si accepta tacit aceasta situatie, eu ma declar in continuare impotriva acestui fenomen. Este adevarat ca atunci cand functioneaza, experienta tinde sa fie placuta, dar ramane problema accesibilitatii. Anuntate din timp util de cele mai multe ori, serverele sunt oprite pentru mentenanta, sau in cazuri mai nefericite sunt picate fara ca producatorii sa stie motivul, momente in care nu putem accesa sub nicio forma jocul. Nici macar campania principala. Fapt ce poate duce la frustrari, pentru ca nu pot juca jocul pe care am dat bani, oricand doresc. Mai adaugam si faptul ca desi a fost anuntata o anumita ora de mentenanta, aceasta nu a fost respectata, fiind nevoit sa aman de tot sesiunea de joaca din seara respectiva. Desi nu mai vorbim de un trend, ci de o normalitate, sistemul “always online” are minusurile sale si as prefera sa am la dispozitie si o alterantiva.

Ca un plus trebuie mentionata atmosfera jocului, care este imbunatatia fata de predecesor. Grafica se ridica la inaltime, peisajele sunt spectaculoase, cutscene-urile care sunt mult mai multe la numar si mai explicative, sunt un deliciu. Pentru cand este timp de ascultat, soundtrack-ul este de remarcat, gasindu-ma in multe momente cand asteptam partenerul de joaca sa ascult cu placere ambientul muzical.

Destiny 2 reuseste sa-si depaseasca predecesorul la aproape toate capitolele. Jocul este gandit pentru a fi jucat in echipa, iar pentru cei care au prieteni si le plac shooter-ele, acesta poate fi un titlu foarte distractiv. Latura RPG-istica nu este deloc complicata, insa pentru cei mai profesionisti, daca se coordoneaza abilitatile, pot iesi combo-uri foarte spectaculoase. Cel mai probabil, Destiny 2 va fi pe buzele multor fani in anii urmatori si foarte posibil ca va primi si o nominalizare la cel mai bun FPS al anului. Daca si merita acest titlu, ramane de vazut.

Destiny 2 a fost oferit site-ului nostru pentru review de Activision.