Assassin’s Creed: Syndicate GameXP Review

Se spune ca a gresi este omeneste, insa ce se intampla atunci cand cineva persista in propria idee si nu vrea sub niciun chip sa iasa dintr-un tipar, desi este avertizat in permanenta ca nu aceea este calea corecta? Din pacate “calea” aceasta este cu nuante de gri. Din perspectiva noastra, a gamerilor, seria Assassin’s Creed este intr-un declin continuu, insa din perspectiva business-ului jocul infloreste din ce in ce mai mult de la an la an. Pana la urma, intrebarea mea este: cine este de vina? Ubisoft sau cei care cumpara neconditionat toate jocurile publicate de compania franceza? Acum, nu ma intelegeti gresit, dracul nu este atat de negru, ba chiar vesel colorat, pentru ca Syndicate a facut un pas inainte fata de Unity si voi scrie despre asta imediat, dar problema ramane ca Ubisoft ne baga pe gat joc dupa joc cu acelasi gameplay, iar povestea si universul au luat-o pe o aratura din care cu greu mai iese.

Omul rau…

Daca este sa ne legam strict de povestea lui Jacob si a lui Evie Frie, cei doi protagonisti din Syndicate si in acelasi timp frati gemeni, ofera multe momente placute, amuzante si relaxante. Nu prea am putut sa iau in serios storyline-ul pentru ca atmosfera jocului este in general calma, nu am simtit nicio secunda ca as avea parte de o drama, ci mai mult de o actiune/comedie tipica filmelor anilor ’90. Umorul sec, tipic englezesc nu putea lipsi din peisaj, oferind multe momente comice, care pot spune ca au fost highlight-ul intregului joc.

…si omul bun?!?

Totusi, un element al povestii din partea de final imi da sperante ca lucrurile pot fi schimbate in bine. Un bun prieten mi-a atras atentia asupra acestui aspect, iar acum nu ma pot abtine sa nu fiu curios sa vad incotro se indreapta intregul univers al jocului. Din motive lesne de inteles, nu am sa povestesc despre ce este vorba, insa cei care veti duce campania la bun sfarsit, fiti atenti la cutscene-ul de final.

Pe la gara

Misiunile sunt in mare aceleasi pe care le-ati intalnit in toate jocurile seriei: trebuie sa urmarim pe cineva, sa omoram pe cineva, sa tragem cu urechea la o conversatie, sa eliberam persoane acuzate pe nedrept s.a.m.d. Cei care ati mai jucat Assassin’s Creed le cunoasteti foarte bine. Ce e nou in schimb (daca poate fi numit cu adevarat nou), este lupta de strada intre oamenii eliberati de Jacob si Evie, numiti Rooks, si Blighters, condusi de Crawford Starrick, cel care este de altfel si antagonistul din Syndicate. Acestea se desfasoara odata ce eliberati o regiune de inamici. Dupa ce toate mini zonele sunt curatate de Blighters, veti intra intr-o mini misiune unde scopul este sa asasinati persoana care avea influenta asupra zonei respective.

ohhh… Ezio… Ce vremuri…

Dezamagitor a fost faptul ca producatorii au recurs din nou la trucuri ieftine de a lungi artificial campania prin a obliga jucatorul sa elibereze minim trei zone inainte de a putea accesa unul din sequence-urile jocului. Tot adevarat este faptul ca acel sequence este aproape de final, dar totusi, nu inteleg de ce sa fiu obilgat sa fac side-quest-uri pentru a trece mai departe.

Need for… trasura?!?

Bineinteles, nu lipsesc tonele de activitati fara sens cu care suntem deja obisnuiti. Pe langa eliberarea zonelor de Blighters, mai avem, din nou, celebrele viewpoints, multele chest-uri, care de data asta macar ofera o cantitate considerabila de materiale si bani, ilustratii, sticle de bere si alte collectibles pe care nimeni nu stie de ce trebuie sa le colectionam.

Cam asa trebuia sa faci acum 150 de ani ca sa afli cat este ceasul

Am lasat la sfarsit, in mod special, o categorie de misiuni ce mi s-a parut putin mai interesanta comparativ cu jocurile mai vechi ale seriei. Denumite London Stories, acestea va fac in prima faza cunostinta cu cate o celebritate care a trait in a doua jumatate a secolului XIX si alaturi de care veti trece prin diferite misiuni. Printre celebritati se numara Charles Dickens, Charles Darwin sau Karl Marx. Unele misiuni mi s-au parut chiar mai interesante decat cele principale asa ca nu pot decat sa va recomand sa le incercati.

Batman tu esti?

Elementele de RPG nu lipsesc nici in Syndicate, iar de data aceasta chiar va pot incurca daca nu le dati atentie. Evie si Jacob pot creste pana la nivelul 10, iar fiecare zona a hartii si fiecare misiune va recomanda sa aveti un anumit nivel inainte sa incercati sa le duceti la capat. Daca nu aveti un nivel suficient de mare, iar armele si armurile nu sunt upgradate corespunzator, veti fi nimiciti de inamici ca intr-un RPG veritabil cand intrati intr-o zona de dificultate prea mare.

Londra de la inaltime

Ca tot am adus aminte, sa va spun cateva cuvinte si despre combat. Acesta mi se pare printre cele mai reusite din serie, pentru simplul fapt ca mi se pare cel mai realist. Inamicii nu mai stau la coada si nici nu te asteapta sa-i lovesti tu pe ei. Loviturile acum sunt mult mai rapide, bara de viata scade mult mai repede de ambele parti, iar daca va regasiti inconjurati de mai mult de trei sau patru inamici, va recomand sa fugiti. Este destul de greu sa le faceti fata.

De vorba cu Charles Dickens, ca intre prieteni

Cireasa unui tort dulce-amarui, pe care-l reprezinta Syndicate, este orasul unde se desfasoara toata actiunea jocului. Londra arata superb, arhitectura, strazile, hainele oamenilor obisnuiti, toate au fost studiate si redate in cel mai mic detaliu. Desi la capitolul grafica, jocul este sub Unity, Londra arata intr-un mare fel. Daca nu va place jocul, merita macar, daca aveti ocazia la un prieten, sa intrati si sa va plimbati pe strazile orasului. Unele misiuni se petrec noaptea, altele ziua, in ambele cazuri aveti ce admira, peisajele de cele mai multe ori iti iau ochii. Din pacate animatiile si personajele nu sunt realizate la fel de bine, sunt cu o clasa mai jos, daca ne raportam la Unity, dar nu deranjeaza.

Poluare, poluare…

Mi-as fi dorit o intriga mai bine conturata, mai frumos spusa. Mi-as fi dorit personaje de care sa ma atasez cu adevarat. A trecut foarte mult timp de cand Assassin’s Creed nu mi-a mai oferit aceste lucruri. Din nefericire nici anul acesta nu am avut parte de ele. Fara doar si poate, Syndicate este un pas inainte, pacat ca partea de prezent a povestii inca nu are substanta. Sperante sunt, cum am spus si mai sus, finalul poate pregati ceva interesant, sunt curios sa vad unde va duce, sper sa nu ma imbat cu apa rece, totusi.