
Am sa incep prin a spune ca iubesc tot ce este Blizzard si nu degeaba sunt fanul lor numarul unu. Dar, din pacate, succesul lor se datoreaza jocurilor scoase pana acum, nu celor din ultima vreme (exceptand Hearthstone). S-au lenevit si vad reciclari de storyline din ce in ce mai des. Ceea ce ma aduce si la Warlords of Draenor, o alta reciclare a unei povesti prin care am trecut deja (vezi seria Warcraft). Urmatoarea expansiune va fi probabil Northrend inainte de Arthas (Lich King), apoi Pandaria pe vremea lui Shaohao, etc. Toate astea, desi au vorbit demult despre o expansiune The Emerald Dream, sau daca tot vor sa se intoarca in timp, puteau face o expansiune pre-Sundering.
Din fericire, suplinesc aceasta lipsa de content nou cu questlines bine facute, un parcurs frumos al expansiunii si o multime de “puns”, referinte la pop culture si umor. As fi vrut, totusi, sa ma pot bucura de ele din ziua lansarii, numai ca m-am lovit de aceeasi problema cu serverele prezenta la toate expansiunile de pana acum: aglomeratie mare la login, queue de 6 ore (desi trecusera deja 3 zile de la lansare) si lag.
Trecand la jocul in sine, am sa vorbesc intai despre continentul Draenor. La grafica nu ma voi referi in mod special, pentru ca nu a fost niciodata punctul forte al acestui joc (unii au numit-o chiar urata) si desi au facut ceva imbunatatiri si revamp pentru toate rasele (incluzand NPCs), nu este o schimbare care sa faca vreo diferenta majora. Jucatorii de WoW nu s-au jucat niciodata pentru grafica jocului, ci pentru ca a avut intotdeauna atmosfera datorita combinatiei de geografie bine gandita, efecte meteo, muzica, flora si fauna, cateva elemente de fantasy si sentimentul acela epic de MMO pe care numai World of Warcraft a reusit sa-l creeze.
Cu toate astea, vad ca i-a ajuns lipsa de interes si aici (sau lipsa de imaginatie a echipei de graficieni si designeri). Dupa parerea mea Outlands (asa cum se numeste Draenor in The Burning Crusade) a fost facut cu mai multa imaginatie.
Acel mic revamp la grafica impreuna cu schimbarile la talente si abilitati sunt facute inainte de expansiune, deci teoretic nu fac parte din Warlords of Draenor/”Vin Orcii peste noi!(din nou)”.
In legatura cu talente si abilitati: au simplificat mult gameplay-ul, eliminand multe din abilitatile pe care le avea fiecare clasa si au redus si mai mult numarul de abilitati care puteau fi folosite chiar daca nu faceau parte din specializarea aleasa. Ex: Magii specializati pe arcane puteau folosi Flamestrike si Blizzard, acum acestea nu mai exista in Spellbook pentru specializarea Arcane. De asemenea, au mutat cateva din abilitatile principale care erau disponibile pentru orice specializare din Spellbook in Talent tab. Ex: la magi, Mirror Images este acum un talent pe care-l poti alege la nivelul 90.
Voi vorbi intai despre PvE.
Dupa ce treci de primul quest, care este bine facut si te arunca in poveste imediat, de asemenea foarte asemanator cu primul quest din Pandaria (multe cinematics, zona se schimba odata cu progresul pe care-l faci si nu poti “intrerupe” partea asta pana nu ajungi la un anumit punct), primesti o garnizoana care este un fel de oras al tau. Garnizoana este un element nou introdus in WoD si aduce putin a Warcraft, in sensul ca incepe ca un camp gol in care iti construiesti treptat cladiri (Barracks, Barn, Town Hall, etc). Exista diverse quest-uri pe care le primesti in garnizoana: cateva care sunt legate de povestea principala, sau pentru xp, resurse necesare construirii cladirilor mentionate mai sus, profesii, etc.
Questing-ul in general a ramas la fel, indiferent de zona. Exista cateva quest lines principale care spun povestea si multe quest-uri secundare. Nu am sa intru in detalii in ceea ce priveste quest line-ul principal ca sa puteti descoperi singuri aceasta parte.
Deocamdata, endgame consta in Heroic Dungeons si cativa world bosses, instantele de Raid nu sunt inca disponibile. Heroic mode este calibrat in asa fel incat poate fi facut de un grup in gear uncommon si rare. Adevaratele “incercari” sunt in Challenge mode, care imi aduce aminte de Heroic mode in The Burning Crusade (ca sa va faceti o idee despre nivelul de dificultate), mai exact, petreci aproximativ 2 ore in instanta pana reusesti sa o duci la capat si ai nevoie de crowd control si de oameni care isi cunosc clasa (no nabs, please). Sigur, vorbim de gear rare si epic obtinut din questing si din dungeons, avand in vedere ca deocamdata nu exista acces la instantele de raid. Peste 3 luni, probabil ca va fi faceroll in Challenge mode.
Cat despre PvP, ca de obicei imediat dupa lansare, toate clasele de healer sunt aproape imposibil de omorat in Battlegrounds. Asteptam sa vedem cum o sa se faca gear scale si pentru celelate clase si probabil se vor face cateva nerfs/buffs in patch-urile ce urmeaza.
In ceea ce priveste Arenele, acum exista si optiunea de a intra solo, nemaifiind nevoie sa te bazezi pe altcineva pentru a intra in queue. Altfel, nu sunt schimbari la sistemul de PvP.
- A ramas la fel de bun la capitolul multiplayer
- Si-a pastrat umorul (o sa gasiti o multime de citate si referinte la Terminator, Predator, etc)
- Garnizoana este o solutie buna pentru a evita aglomeratia prezenta in orice capitala, deci nu mai sunt probleme cu FPS scazut, lag sau screen tearing
- Profesiile sunt mai putin dependente una de alta acum, fiind mult mai usor de crescut
- Instantele sunt mai interactive si au primit si "scenariu"
- Exista 3-4 parti mici in unele zone care se ridica la standard in ceea ce priveste atmosfera, aspect, peisaj, efecte
- Muzica specifica fiecarei zone este foarte potrivita
- Storyline-ul pentru orci a fost intotdeauna cel mai bine conturat
- Calitatea graficii
- Este aproape in intregime reciclat. Personaje principale, mobi, etc
- Zonele din Draenor sunt urate intr-o majoritate coplesitoare si unele par neterminate
- Dupa impactul initial cand totul este nou, nu sunt multe lucruri de facut in joc si devine repetitiv mai devreme decat s-a intamplat in celelalte expansiuni.
- Consuma prea mult resursele PC-ului comparativ cu ce ofera
- Nu exista o rasa noua sau o clasa noua
Lasa un raspuns