Vampyr

Inca din primul minut petrecut alaturi de Vampyr, am avut sentimentul ca am in fata o mica bijuterie neslefuita, care, cu putina rabdare, poate straluci aproape la fel de puternic ca un triple AAA cu pedigree. Avansand in campania ce mi-a luat mai bine de douazeci de ore, am fost lovit de toate neajunsurile unui joc de buget, dar care, nu au reusit sa ma alunge. Vampyr m-a tinut interesat pana la capat, iar finalul nu m-a dezamagit, consecintele actiunilor mele fiind vizibile in ultimele sale momente.

In umila-mi opinie, cei de la Dontond Entertainment au exagerat cu elementele de combat, destul de slab implementate, in conditiile in care povestea este bine scrisa si interesanta de la un cap la altul. Mecanica principala este cea a alegerii jucatorului, daca doreste sa tina in viata pe toata lumea, sau sa creeze un adevarat masacru pe strazile Londrei. Aici intervine si prima, si poate principala problema pe care o am cu design-ul ales de producatori. Dificultatea jocului este data direct proportional de alegerile tale de a salva sau a ucide cu buna stiinta personajele pe care le intalnesti. Cat de mult am incercat sa nu omor pe nimeni, mi s-a parut pur si simplu imposibil, pentru ca inamicii erau din ce in ce mai puternici, iar eu ma chinuiam cu un nivel mult prea mic. Pentru fiecare personaj pe care-l ucizi, in pur stil vampiristic, primesti un anumit numar de XP. Practic, jocul m-a impins spre a alege calea “raului”, pentru a putea trece mai departe in poveste.

Aici putem discuta si despre o morala, care spune ca e mult mai dificil sa fii bun, decat rau, dar in cazul jocului de fata, vorbim de a alege in a fi frustrat sau in a te bucura de poveste. Boss-ii sunt destul de multi, iar de cele mai multe ori, ma trezeam bombanind ca nici nu l-am batut bine pe ultimul, ca mi-a sarit altul in cale. Vampyr vine in ajutor cu mai multe side-quest-uri, care, daca te ocupi de ele, mai poti castiga ceva XP. Inamicii eliminati ofera foarte putina experienta, dar pentru cei cu multa rabdare pot face mult grind, pentru ca, in afara de boss-i, toti se respawneaza.

Un alt mod de a face experienta este acela de a vindeca NPC-urile de diferitele boli sau simptome de care sufera. Vampyr are un sistem de crafting destul de interesant. La masa pe care o intalnesti in Safe House-uri, poti craft-ui arme sau medicamente, daca ai retetele, si bineinteles, ingredientele necesare. Fiecare persoana vindecata, ofera ceva experienta, iar daca incerci sa faci grind astfel, este o metoda care functioneaza.

De fiecare data cand doresti sa iti upgradezi skill-urile, acest lucru trebuie facut in Safe House, pe marginea patului, ca mai apoi sa dormi pana seara urmatoare. Nu este necesar sa faci upgrade pentru “rest”, este o mecanica de sine statatoare, care simuleaza trecerea timpului in joc. Astfel, de la o noapte la alta, se pot intampla diferite evenimente, iar cel mai important, personajele tratate cu medicamente cu o seara inainte sunt vindecati, cei netratati isi pot agrava situatia, iar cei sanataosi se pot imbolnavi. Aceasta mecanica ajuta la realizarea grind-ului de care vorbeam mai devreme. Cauti ingredientele prin lumea jocului (se respawneaza si ele), faci medicamente, alergi pe la toti bolnavii, ii vindeci si apoi “rest”, si de la capat. Dupa cum se observa, pare destul de plictisitor, ceea ce si este, si cel mai probabil vei renunta destul de repede la idee, daca nu ai rabdare de fier. Mai simplu, bineinteles, este sa omori un crestin pentru XP, si sa-ti vezi de drum.

Povestea m-a prins foarte mult, si nu am vrut sa zabovesc prea mult cu activitati neinsemnate. Unele side-quest-uri au fost bine gandite, cu backstory, altele mai artificiale, dar niciodata nu am simtit ca a fost ceva pus de umplutura. Desi vorbim de un RPG open world, povestea a ramas foarte focusata pe ce vrea sa spuna, aproape la fel de intensa ca intr-un adventure, ceea ce intalnesc mai rar in astfel de jocuri. Harta este destul de mica, se ajunge destul de repede dintr-un colt in altul, aspect ce mi-a oferit mai multa relaxare. Uneori prefer o lume a jocului mica si concentrata, ca cea din Vampyr, in detrimentul unei harti gigant care imi da o gramada de activitati banale si fara sens. Plimbarea pe harta principala se face liber, fara loading screen-uri, dar sunt o gramada de nivele, incaperi, zone subterane, care pentru a face trecerea dintr-o parte in alta va trebui sa astepti si cate un minut intreg uitandu-te la loading screen-uri.

Din pacate jocul nu este foarte bine optimizat. L-am jucat pe un PS4 Pro, dar cu toate astea, am avut multe scaderi de frame-rate, loading screen-uri interminabile si cel mai dubios, loading-uri random. Ca sa dau mai multe detalii, cand incercam sa alerg dintr-o zona in alta, sa nu ma mai bat cu inamicii pusi random pe harta, ma trezeam cand imi era lumea mai draga de cate un loading fix cand incercam sa ma eschivez de cate o lovitura.

Daca partea de combat nu m-a impresionat, in schimb universul lui Jonathan Reed (personajul principal) m-a prins si mi-ar face mare placere sa ma intorc. Fiecare personaj intalnit are o poveste interesanta, fiecare personaj poate fi descos de cele mai intunecate secrete ale sale, fiecare personaj este la mila ta. Ca un adevarat barbar, poti alege cine traieste si cine moare. Poti alege sa-i ajuti, sau sa-i lasi in voia sortii. Poti sa-i vindeci de boli, sau sa-i lasi sa moara. Aproape fiecare personaj vrea cate ceva de la tine, sa-i ajuti in vreun fel. Ramane la latitudinea ta daca-i vei ajuta sau nu. Acest aspect este destul de impresionant si este principalul element de care ma leg atunci cand spun ca Vampyr mi-a placut cu adevarat.

Toate neajunsurile jocului i le-am putut ierta pentru povestea captivanta, si pentru libertatea de a decide soarta fiecarui personaj din joc. Deciziile luate au consecinte reale in timpul jocului, au consecinte si la final. Pentru cei care vor combat mult si greu (chiar daca este implementat destul de stangaci) Vampyr livreaza. Pentru cei care vor sa se bucure exlcusiv de poveste, mai au de asteptat cateva saptamani. La data la care scriu acest articol, producatorii au anuntat, dar nu au lansat inca, un patch, care ofera posibilitatea de a juca toata campania in story mode. Daca inca este neclar ce inseamna story mode, pentru unii, acesta ofera posibilitatea de a juca jocul fara prea mult challenge pe partea de combat.

Pacat ca Vampyr nu a avut un buget pe masura nivelului pe care l-au tintit producatorii. Si asa, rezultatul este satisfacator, iar pentru mine, jocul este surpriza verii. Pentru ca fiecare sa-si aleaga cum vrea sa se bucure de Vampyr, recomand sa asteptati ca patch-ul sa fie lansat si sa-l incercati. Pentru unii sunt sigur ca va fi o surpriza placuta.