Call of Duty: WWII

Single Player

Dupa ce seria Call of Duty ne-a purtat in ultimul timp prin epoci futuriste, anul acesta s-a intors oarecum la origini si ne trimite in perioada unuia dintre cele mai violente evenimente din istoria omenirii si anume al doilea razboi mondial. Producatorii de la Sledgehammer Games ne-au adus acum trei ani Advanced Warfare care m-a lasat un pic rece, insa mi-a placut prestatia de exceptie, ca intotdeauna de altfel, a lui Kevin Spacey. Anul acesta nu am fost rasfatati cu nume sonore din cinematografia Holywood-iana, dar ii veti recunoaste desigur pe Josh Duhamel si Jonathan Tucker.

Spre deosebire de multe alte titluri Call of Duty, WWII reuseste sa contureze bine personajele, etalandu-si fiecare in deseori personalitatea si motivatia de a sta pe front. Fiecare vine cu un backstory si reuseste sa transmita jucatorului foarte bine starea lor de spirit. As putea sa si filozofez un pic si sa spun ca jocul de fata da o lectie de camaraderie si inca una care arata unde poate duce lacomia celor care au putere de decizie. Insa toate acestea le voi dezbate cu alta ocazie.

Misiunile desi liniare, ofera cateva zone generoase in dimensiuni, care ofera mai multe metode de abordare. Pentru prima data intr-un CoD nu am avut impresia ca sunt de fapt intr-un shooting gallery. Campania are multe momente surprinzatoare, unele mai relaxante care au menirea de a dezvolta contextul, altele care te tin cu sufletul la gura. Avem parte de sectiuni ce pot fi rezolvate stealth, misiuni unde conducem tancuri si pilotam avioane, practic tot ce va puteti dori de la un Call of Duty. Partea buna a lucrurilor este ca sunt dozate foarte bine si vin la momentul oportun, inainte de a se instala monotonia. Asa cum suntem obisnuiti cu jocurile de acest tip, campania nu dureaza mai mult de 6-7 ore sa fie dusa pana la capat.

Cutscene-urile sunt pre-randate la 30fps, lucru ce ajuta pe de-o parte la calitatea cinematica, pe de alta deranjeaza la ochi pentru ca restul jocului merge in 60fps, iar diferenta este vizibila mai ales cand se face trecerea din gameplay in filmulete. Cu toate astea, pentru fidelitate, pot spune ca personal imi place mai mult asa. Decat un lipsync dezastruos si miscari total nefiresti ale personajelor, mai bine un clip pre-randat unde totul se misca asa cum ar trebui.

(scris de Razvan Rizea)

Multiplayer

Call of Duty WW2 aduce seria inapoi la origini fara jetpack-uri sau wall running, ceea ce m-a facut sa devin si mai entuziasmat, pentru ca simteam nevoia sa joc si “cu picioarele pe pamant”. Cea mai intresanta aditie si posibil una dintre cele mai surprinzatoare este “Headquarters” (a nu se face confuzie cu modul multiplayer). Headquarters este o baza in care te poti plimba linistit in third person cu personajul tau creat special pentru componenta multiplayer. Ceea ce este intresant este ca poti intalni si alti jucatori, pe care ii poti invita sa jucati sau ii poti urmari deschizand cutii din joc si sa vezi ce iteme au primit. Pe langa partea sociala a acestui nou mod, mai avem posibilitatea sa incercam armele din joc intr-un camp de tragere, sa incercam scorestreak-urile si mai avem parte si de o arena speciala pentru lupte de unu la unu.

Headquarters este o zona destul de intresanta si foarte asemantoare cu Tower din Destiny, dar care, din pacate cat am jucat, aceasta componenta noua a avut probleme destul de multe printre care as aminti multele tentative esuate de a ma conecta, iar cand in sfarsit reuseam nu intalneam pe nimeni.

Cum suntem obisnuiti din anii precedenti cu seria Call of Duty, avem parte de cele mai intresante si spectaculoase harti. Hartile prezente in versiunea standard sunt zece la numar avand diferite zone din campania single player precum London Docks, USS Texas sau Ardennes Forest. In acelasi timp, nici armele nu sunt de lepadat, acestea fiind facute la o fidelitate destul de mare ca cele din al doilea razboi mondial atat ca parte vizuala cat si ca cea auditiva.

Spuneam mai sus ca sunt foarte incantat de revenirea la sol a meciurilor multiplayer. As vrea sa subliniez ca nu mai exista acea rapiditate in meciurile multiplayer ca in titlurile francizei din anii precedenti. De data aceasta avem nevoie de o abordare mai strategica.

Pe partea de customizare avem foarte multe optiuni, unele dintre ele fiind deblocate prin avansarea in grad, deschizand cutii care pot fii dobandite prin achizitionarea lor cu puncte sau prin obiective care pot fii preluate de la Quartemaster-ul din Headquarter. Ce este de subliniat este faptul ca producatorii nu au dorit sa ofere in momentul de fata anumite beneficii cum ar fi daca deschizi cutii sa aveti sansa sa primiti arme care dau mai mult damage precum in alte jocuri. Insa acest lucru este posibil sa fie schimbat pe parcurs.

Modurile de joc pe partea de multiplayer sunt in mare cele clasice: Team Deathmatch, Domination, Kill Confirmed, insa exista si o noua aditie si mai exact War. Modul War ofera jucatorilor o abordare tactica, mai exact fiecare harta (trei la numar) avand diferite obiective, cum ar fii sa ducem un tanc pana la o anumita destinatie sau sa aparam o zona pentru a nu fii ocupata de echipa adversa.

Customizarea propriului personaj pentru multiplayer este variata, de data aceasta avem parte de mai multe Divizii, fiecare in parte fiind specializate pe diferite arme. Cele cinci divizii sunt Infantry, Airborne, Armored, Mountain si Expeditionary. Producatorii sugereaza ca prima ar fi pentru incepatori, urmatoarele doua pentru intermediari si ultimele doua pentru experti.

Si sa nu uitam, de modul zombie. De data aceasta avem parte de zombie nazisti si de un setting mult mai intunecat fata de precedentele titluri. Ca de obicei ne sunt oferite hoarde de zombie dar care de data aceasta arata mult mai infricosator. Modul este precedat de un prolog, menit sa-i initieze pe cei care nu au mai jucat pana acum si totodata sa creeze un context destul de satisfacator. Diferente pe partea de gameplay nu sunt la fel de multe ca in modul multiplayer, insa chiar daca nu exista schimbari de gameplay, tot avem parte de un mod infricosator si la fel de bun ca cel din 2005, in care am intalnit pentru prima data Nazi Zombies.

(scris de Alexandru Serban)

Call of Duty: WWII este in primul rand o gura de aer proaspat pentru serie, dupa ce in ultimii ani am avut parte de setting-uri din ce in ce mai SF. De data aceasta, al doilea razboi mondial pare contextul perfect pentru o redresare a seriei si o revenire in primul rand la origini, la ceea ce a insemnat Call of Duty la inceputurile sale. Intre timp tehnologia a avansat, iar producatorii au putut profita din plin pentru a crea scene brutale, dar credibile in acelasi timp. Personal ii dau o bila alba pentru campania surprinzator de placuta si de bine gandita, nu neaparat pentru partea de gameplay, cat pentru storyline si pacing.

Call of Duty: WWII a fost oferit site-ului nostru pentru review de Activision.