Assassin’s Creed: Unity GameXP Review

Nu am sa uit niciodata primul meu contact cu Assassin’s Creed in 2007. Desi nici primul joc din serie nu a fost stralucit, simteam ca joc ceva revolutionar, iar grafica era peste tot ce mai vazusem la ora aceea. Anii au trecut si in fiecare toamna ca un ceas elvetian, Ubisoft a lansat iteratie dupa iteratie, unele bune, altele exceptionale si bineinteles unele mai putin bune. Acum daca ar fi sa fac un istoric al seriei as putea spune cu mana pe inima ca si-a meritat orele petrecute si banii cheltuiti, cu toate neajunsurile si dezamagirile traite, cand producatorii au promis ceva si a iesit cu totul altceva. Dupa ce am jucat Black Flag, am zis ca voi lua o pauza si nu voi mai juca niciun joc Assassin’s Creed pentru o perioada nedeterminata de timp. Ajuns la o saturatie acuta imi propusesem sa nu mai acord atentie seriei. Asta pana cand am vazut primele imagini din Unity. Parca in ciuda, producatorii mi-au aruncat in fata ochilor acea prezentare pe care o asteptam de mult pentru un joc Assassin’s Creed. Poveste matura, setting credibil, grafica cu adevarat next-gen si gameplay imbunatatit. Toate astea pe hartie insa.

Locatii redate grafic ca la carte

Asa am ajuns ca din lista interminabila de jocuri ce s-au lansat si inca se vor mai lansa sezonul acesta, Assassin’s Creed: Unity sa fie jocul pe care mi l-am dorit cel mai mult sa-l joc. Si pacalit am fost Doamne iar. Supararea mea este fara margini, pentru ca jocul are un potential enorm. Ar fi putut fi opera anului, poate chiar a generatiei. Dar problemele dezastruoase de la lansare, ciuntirea grafica, povestea matura dar neexploatata cum trebuie, clisee de gameplay care nu-si mai au locul, toate au transformat Assassin’s Creed: Unity dintr-un joc ce putea fi spectaculos, intr-unul mediocru.

Ma intreb cat va mai dura pana cand producatorii vor invata din greseli. Toamna aceasta a fost cea mai dezastruoasa din istoria gaming-ului, cu tone de jocuri lansate neterminate, servere care nu merg dupa o luna de la lansare, s.a.m.d.

Urmeaza statia Timpuri Noi cu peronul pe partea dreapta!

Sa revenim la jocul de fata. Premiza povestii mi-a placut. Evenimentele se petrec in perioada Revolutiei Franceze la sfarsitul secolului XVIII, iar producatorii nu au ratat ocazia de a ne oferii posibilitatea sa intalnim in joc personaje precum Marchizul de Sade sau Napoleon Bonaparte. Aici mai adaugam si povestea de dragoste dintre Arno, eroul principal si Elise, el asasin, ea templier si avem o intriga chiar frumoasa.

Pe parcursul jocului nu am fost dezamagit de desfasurarea actiunii, chiar am fost intrigat sa aflu ce se intampla pana la final, insa cand creditele rulau pe ecran am ajuns la concluzia ca plot-ul a fost prea fad si lipsit de imaginatie. Cinematicurile, desi multe, nu au ajutat in a contura o poveste frumoasa si spusa bine.

De-a dreptul superb!

La partea de gameplay avem acelasi joc ca si in anii trecuti, cu mici floricele adaugate. De departe cea mai buna adaugire este aceea de a putea cobari de pe cladiri elegant fara a mai sarii aiurea in gol. Partea proasta este ca nu a fost implementata cum trebuie, Arno fiind foarte greu de controlat. Dar asta este o problema generala a seriei nerezolvata nici pana astazi. De foarte multe ori mi s-a intamplat sa vreau sa fac ceva si sa iasa cu totul altceva pentru ca Arno executa prost comenzile. Frustrant pana la cer. Combatul a fost imbunatatit si consider ca este cel mai reusit din serie. Inamicii nu mai stau la coada sa te atace, daca esti inconjurat de 4-5 soldati, foarte probabil ca ti-o iei.

Pentru prima data au fost implementate elemente de RPG, dupa anumite misiuni fiind deblocate skill-uri ce apoi trebuie cumparate cu sync points care de asemenea sunt obtinute in urma indeplinirii misiunilor. Banii au devenit din nou importanti pentru ca numai cu ajutorul lor pot fi achizitionate arme si armuri care ajuta in eliminarea inamicilor mult mai usor. Ce mi-a placut foarte mult, a fost reintoarcerea la o componenta din Brotherhood care m-a incantat foarte tare si anume, sa am casa mea pe care s-o renovez si sa ma dezvolt si din punct de vedere economic, ca mai apoi sa castig bani mai usor. Din nou m-am vazut in situatia de a tine jocul deschis pentru a trece 20 de minute si a incasa bani din stash-ul propriu, exact ca in Brotherhood.

Da-i bah ca dup-aia zice ca esti prost!

Un alt element interesant mi s-a parut ideea de Time Anomaly. Insa ca si restul jocului, nu a fost exploatata suficient. Faptul ca jocul m-a dus in al doilea razboi mondial si m-a pus sa distrug niste avioane cu mitraliera m-a distrat maxim si mi-as fi dorit mai mult, insa totul intr-un context mai bun. Nu a fost sa fie nici aici.

Producatorii au incercat sa inoveze anul acesta prin implementarea misiunilor co-op. Frumos din nou pe hartie, dar slab executat. Nu am stat mai mult de o ora sa fac astfel de misiuni pentru ca in toate, tot ce trebuia sa fac(em) era sa omoram valuri de garzi, si fiind misiuni secundare am renuntat. Poate or fi si de altfel, dar va las pe voi sa le descoperiti.

Un alt aspect inutil al jocului este implementarea aplicatiei companion. Pentru a colecta din toate chest-urile de pe harta sunt nevoit sa ma joc si cu aceasta aplicatie companion pe care s-o sincronizez la joc in acelasi timp, ca altfel nu merge. Si daca n-am smartphone? Am platit 60 de euro pe joc si mai trebuie sa-mi cumpar si un alt device sa ma bucur de “experienta” completa Assassin’s Creed: Unity. Partea buna este ca desi jocul nu a fost ocolit de microtranzactii, macar au ramas perfect optionale. Nu am fost nevoit sa mai scot bani din buzunar pentru a debloca una alta in joc.

Nu trageti dom’ Semaca, sunt eu Lascarica!!!

Subiectul “grafica” l-am lasat intentionat la sfarsit pentru ca aici am o mare problema. In trailer-e mi s-a prezentat un joc cu adevarat superb. Apoi am aflat ca am sa-l joc pe PS4 la rezolutia de 900p si la doar 30fps, dupa ce mi s-a promis 1080p la 60fps. Vine ziua cand pun mana pe joc, il introduc in consola si stupoare. Jocul merge cu maxim 20fps. Intr-un final, printr-un miracol, consola isi revine si pot rula jocul decent pana la capat cat sa nu ma enerveze. Cu toate astea inca eram multumit, interioarele cladirilor tot m-au incantat, arhitectura de nota 10. Insa vine ziua de ieri (miercuri, 26 noiembrie) cand un patch este lansat pentru a imbunatati framerate-ul. Eu deja luandu-mi notite pentru review, un prieten imi atrage atentia la ce s-a intamplat dupa aplicarea patch-ului. Elementele de iluminare, impreuna cu altele au fost downgradate in nesimtire, jocul aratand acum mult mai rau. Nu pot sa zic decat ca-mi pare rau pentru cei ce-si vor cumpara jocul incepand de azi, pentru ca nu se vor bucura macar de grafica de care a avut parte jocul la lansare. Iar dilema mea este urmatoarea: ce nota merita jocul la partea de grafica?

Concluzia este aceeasi ca si la celelalte jocuri la care am scris review-uri toamna aceasta. Este regretabil ca s-a ajuns la a avea jocuri nefunctionale pe disc, downgrade-uri grafice si reciclari fara sens. Pacat. Assassin’s Creed: Unity putea fi un joc exceptional. Ubisoft ramane dator. Eu unul astept cu nerabdare anul viitor cu speranta ca studiourile au invatat din greselile anului acesta.