Middle-Earth: Shadow of Mordor Quick Review

Middle-Earth: Shadow of Mordor a fost unul dintre jocurile acestei toamne, pe care l-am asteptat cu sufletul la gura, producatorii atragandu-ma cu toate trailer-ele in care erau prezentate sistemul Nemesis, gameplay-ul si chiar povestea. Peste astea am adaugat si faptul ca Monolith are in portofoliu cateva titluri de marca cum ar fi seriile F.E.A.R., Condemned sau clasicul Blood. Toate, jocuri care la vremea lor m-au tinut lipit de calculator ore intregi.

Pasionat de universul creat de Tolkien nu am fost niciodata, dar jocul de fata m-a facut sa petrec cu placere douazeci de ore in compania sa, fiind interesat de povestea lui Talion si drumul sau catre razbunare. Jocul incepe destul de violent cu armata lui Sauron omorandu-l pe Talion si familia sa, in tentativa acestora de a-l readuce la viata pe Celebrimbor, cel care a creat inelele in trecut pentru Sauron. Insa cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, Celebrimbor isi uneste spiritul cu corpul lui Talion si-l salveaza pe acesta de la moarte. Moment in care jocul incepe propriu-zis, cu cei doi uniti, fiecare cu un scop bine determinat: Talion doreste razbunare, iar Celebrimbor, suferind de amnezie in urma ritualului recent incheiat, isi doreste sa afle cine e si ce s-a intamplat cu el. In rest, povestea este destul de liniara, ofera si cateva surprize placute, printre care si un personaj special pe care-l veti intalni destul de repede, insa nu iese cu nimic in evidenta.

Mi-as fi dorit ca anumite scene sa fie facute mai cu suflet, sa ma faca sa simt mai mult durerea prin care trece Talion, insa din pacate cei de la Monolith nu au stiut sa speculeze acele momente care ar fi putut face diferenta. De exemplu, momentul in care familia sa este omorata mi s-a parut creat destul de superficial in comparatie cu momentul din The Last of Us, cand Sarah, fetita lui Joel este omorata la inceputul jocului. O sa-mi spuneti ca sunt doua jocuri diametral opuse, fiecare axandu-se pe altceva. Insa eu personal consider ca ar fi adus un plus jocului daca anumite momente erau tratate cu mai mult suflet.

Daca pe poveste nu s-a pus accentul pe cat de mult mi-as fi dorit, partea de gameplay mi s-a parut foarte bine gandita si bine implementata. In primul rand avem celebrul deja sistem Nemesis, cu ajutorul caruia fiecare esec al jucatorului are consecinte. Daca un orc oarecare reuseste sa omoare personajul principal, acesta urca in rank si ii creste puterea fiind tot mai aproape de a deveni Warchief. Mai mult, acesta tine minte ca a castigat lupta anterioara, iar cand ne intalnim din nou cu el, ne ameninta ca ne va omora si a doua oara.

Orcii lupta in permanenta pentru a deveni Warchiefs, acestia neezitand sa se dueleze intre ei pentru putere, fapt ce pe noi ne poate ajuta, mai ales spre sfarsitul jocului cand putem controla mental anumiti orci si le putem da ordine. La inceput insa, jocul este destul de greu, pentru ca nu avem abilitati care sa ne ajute in combat, runele dau bonusuri superficiale si nu ne putem baza decat pe tenacitatea noastra de gamer-i.

Mi-a placut foarte mult cum au fost structurate misiunile secundare, fiecare in parte avand puterea de a te motiva s-o faci. In joc sunt trei puncte principale care te ajuta sa cresti si fiecare la fel de important. Avem XP-ul clasic, odata ce cresti un nivel primesti un skill point ce poate fi folosit intr-un skill tree (bazat in mare pe combo-uri si diferite perk-uri), care la randul sau este impartit in cinci nivele ce pot fi deblocate cu ajutorul punctelor de power. XP-ul poate fi obtinut prin indeplinirea misiunilor principale si prin omorarea armatelor de orci, iar punctele de power numai atunci cand reusim sa omoram un Capitan sau un Warchief. Al treilea set de puncte se numeste Miriam si acestea pot fi obtinute prin indeplinrea misiunilor de salvare a sclavilor, misiuni de tip challenge sau prin gasirea collectibles-urilor. Aceste puncte sunt folosite intr-un alt skill tree la fel de important (putem folosi mai multe rune-uri intr-o arma, puncte de viata, etc). Cred ca este primul joc care m-a facut sa-mi doresc sa fac toate misiunile secundare si sa caut sa iau toate collectibles-urile – felicit producatorii pentru ca au reusit sa dea un sens fiecarei misiuni.

Nu la fel de reusit este A.I.-ul, care pe alocuri este chiar penibil si foarte usor de exploatat. Stealth-ul este de departe cea mai buna metoda de a scapa de orci si foarte usor de executat. Chiar daca ai gresit si ai fost depistat, te poti face nevazut foarte repede, orcii find cei mai derutati inamici intalniti intr-un joc ce are implementat stealth-ul. Dupa cateva secunde renunta sa te mai caute si reiei actiunea de unde ai ramas fara nicio problema. Cu Capitanii sau Warchief-ii este si mai simplu si penibil. Ca sa-i scoti din multime, incepi sa o iei la fuga, iar ei te urmaresc pana in panzele albe. Partea interesanta este ca ceilalti renunta sa mai alerge dupa tine, asa ajungand in situatie de unu la unu, moment in care inamicul nu mai are nicio sansa in fata ta.

Una peste alta, Shadow of Mordor este un joc foarte bun, gameplay-ul bine gandit, poveste interesanta, desi cam fara suflet, dar cel mai important lucru este ca nu te plictiseste. Si asta o spun din perspectiva unuia care nu urmareste cu interes universul lui Tolkien. Daca puteti trece peste un A.I slab si mici probleme de level design (am avut dificultati in a controla personajul si a escalada cladirile; din punctul asta de vedere este destul de primitiv comparativ cu Assassin’s Creed) atunci este un must buy. Si, bineinteles, au spus-o multi, o zic si eu acum la final, gameplay-ul este o combinatie intre Assassin’s Creed si seria Batman. Daca miscarile si escaladarea cladirilor este imprumutata din AC, combatul e o clona Batman.