
Daca ar fi sa spun acum ce am apreciat cel mai mult la trilogia Gears of War, pe langa inovatiile cu care m-a incantat, a fost faptul ca a avut un inceput, un cuprins si o incheiere. Storyline-ul desi nu m-a impresionat, universul creat de producatori m-a facut sa-l indragesc si sa-mi amintesc cu placere de momentele petrecute alaturi de joc. In propria-mi naivitate ma gandeam ca nu va mai exista un al 4-lea Gears, cu atat mai putin o continuare directa a evenimentelor din trilogie. Spre marea mea surprindere, urmata imediat de o revelatie care m-a trezit la realitate, odata cu lansarea lui Xbox One, Microsoft a reintors din morti o serie menita sa mai echilibreze un pic lupta cu Playstation. Avand avantajul Windows, compania a plusat la acest capitol, oferind jucatorilor in aceiasi bani optiunea sa aleaga platforma pe care vor sa se joace. Asa se face ca m-am ales cu doua versiuni ale noului GoW4 si am putut pendula de pe o platforma pe alta. In final am ales sa duc pana la capat campania principala pe PC cu un controller de Xbox One, iar in cele ce urmeaza am sa explic si de ce am ales aceasta varianta. Intre timp zic, sa luam lucrurile pe rand.
Pentru cei care-mi citesc review-urile stiu ca imi place tot timpul sa incep cu parte de storyline. De ce fac asa nu stiu dar mi se pare corect si ordonat. Cum am spus si mai sus, sunt (placut) surprins de faptul ca cei de la The Coalition au ales sa continue povestea din trilogie in loc sa faca un reboot al seriei. Acum, dupa ce am terminat campania principala, sunt si mai surprins de cat de bine le-a iesit. GoW4 este cel mai cinematic si story driven Gears de pana acum ne abatandu-se de la formula care l-a consacrat. Ce vreau sa spun aici mai exact este faptul ca povestea nu incurca deloc gameplay-ul ci mai degraba il coloreaza. Veti avea parte de valuri “aproape” fara numar de inamici, de nivele pline de adrenalina si variate pe deasupra.
Dar sa revin un pic la poveste caci trebuie sa descriu un pic si intriga. La 25 de ani dupe evenimentele din trilogie, planeta Sera este in plin proces de vindecare, iar populatia bineinteles ca deja s-a divizat intre cei care sunt supusi COG si Outsideri. Dupa un scurt prolog in care ni se aduc aminte cateva detalii importante din jocurile precedente, ne este introdus un flacau tanar si pus pe nazbatii, impotriva dorintelor tatalui sau. Vorbim de nimenti altul decat JD (James) Fenix, fiul lui Marcus Fenix, eroul principal din trilogie. Povestea progreseaza lent in prima parte, insa nu deranjant, suficient cat sa intelegi relatiile dintre personaje si starea de spirit generala a oamenilor dupa razboiul trecut. Dar cum Gears of War nu ar fi Gears of War fara niste lighioane urate de omorat, acestea usor usor incep sa-si faca simtita prezenta, ca dupa un eveniment tragic, personajele noastre sa fie in alerta maxima si sa inceapa vanatoarea. Tanarul nostru James, impreuna cu doi prieteni buni, au ca prim gand sa-l caute pe tatal sau pentru ajutor, acesta devenind parte a echipei care va incerca sa lupte din nou pentru casa lor. De ce tin sa spun acest lucru este pentru ca trebuie sa subliniez valoarea adaugata jocului de prestatia lui Marcus. De regula categoric, mai ales cu fiul sau, alteori cu putin umor, familia Fenix pune sare si piper pe o poveste si asa interesanta.
Parcurgand GoW4, am realizat ca umorul a lipsit enorm in primele trei jocuri, iar felul in care a fost implementat in Gears 4 face sa se simta ca acasa. Nu va dau spoilere, dar ultima ora din joc este foarte plina de savoare si merita tot efortul depus pana acolo.
Am zis mai devreme ca voi explica de ce am ales sa joc Gears 4 pe PC in detrimentul consolei. Raspunsul este foarte simplu. Optimizarea pe PC este dintre cele mai bune pe anul acesta si ar fi fost pacat sa nu joc cu setarile pe Ultra pe un GTX 970 in 60fps/1080p. Ca sa va faceti o idee de performante, va mai spun ca pe un GTX 960 cu setarile pe high jocul merge constant cu peste 50fps/1080p, iar pe un vechi GTX 670 cu detaliile grafice pe mediu merge cu 60fps constant in 1080p. Pe aceasta placa am testat sa vad ce se intampla si daca dau setarile pe ultra, iar spre surprinderea mea, jocul merge cu peste 30fps in 1080p.
Pe parte de gameplay am o mica nemultumire, unde desi jocul curge frumos, este fluent, nu pot sa trec cu vederea faptul ca producatorii nu au cautat sa inoveze cu nimic. Daca dam la o parte imbunatatirea grafica si partea cinematica, ramane exact acelasi joc ca in trilogie. Mergem pe un culoar foarte claustrofobic, ajungem intr-o arena, omoram tot, vine vechiul sunetel care ne spune ca am curatat zona de inamici, ne ducem pe un nou culoar si tot asa. Monotonia este evitata de momentele ceva mai dese de cutscene-uri si cateva misiuni care sparg tiparul.
Avem parte de misinui in care trebuie sa evadam din anumite zone si acest lucru se intampla fie pe o motocicleta cu care trebuie sa evitam obstacole, fie prin alte metode pe care va las pe voi sa le descoperiti. Si mai avem parte de misiuni defensive unde trebuie sa rezistam in fata catorva valuri de inamici. Iar aici ma simt nevoit sa detaliez un pic. Aceasta poate este cea mai interesanta gaselnita a producatorilor, care a fost folosita in primul rand in modul Horde 3.0 si o intalnim de cateva ori si in campania principala. Avem una bucata Fabricator cu ajutorul caruia fortificam zona cu turete si capcane apoi asteptam cuminti valurile. In Horde 3.0 fiecare inamic lasa in urma lui puncte care trebuie ridicate, iar colectarea lor este necesara pentru ca aceste puncte sunt practic moneda de schimb pentru fortificatii. Mai trebuie sa mentionez ca in acest mod putem juca in co-op pana la cinci jucatori, iar fiecare poate opta pentru una dintre cele cinci clase puse la dispozitie: Scout, Heavy, Sniper, Soldier sau Engineer. Bineinteles o echipa bine inchegata poate avea un avantaj mare in fata valulilor din ce in ce mai intense.

Daca tot am deschis subiectul multiplayer mai subtil de data asta, sa continui prin a va spune cum va mai puteti delecta cu Gears 4 dupa ce ati terminat campania principala care nu dureaza mai mult de 10 ore. Pe langa Team Deadmatch sau Warzone, The Coalition au venit cu cateva idei interesante si le-au transformat in cateva moduri de multiplayer placute. In Dodgeball de exemplu poti da revive unui coechipier numai dupa ce reusesti sa omori un inamic. Echipa care pierde toti oamenii evident pierde meciul. Interesant ar mai fi Arms Race unde dupa fiecare 3 kill-uri reusite se schimba automat arma. Echipa care reuseste sa faca cate 3 kill-uri cu toate cele 13 arme castiga meciul.

Toate modurile de multiplayer impreuna cu Horde 3.0, apoi adaugam si posibilitatea de a juca campania principala in intregime co-op, fie online, fie split-screen, toate construiesc un Gears of War 4 complet, gata sa satisfaca majoritatea fanilor. Pacat ca producatorii nu au indraznit un pic mai mult si campania principala a ramas in mare parte “old school” ceea ce nu este un lucru rau, dar as fi vrut sa intalnesc si alte elemente de gameplay care sa intregeasca tabloul povestii.
Poveste placuta si plina de umor
Marcus Fenix
Optimizat bine pe toate platformele
Horde 3.0
Este prea familiar cu jocurile vechi din serie
Lasa un raspuns