Konami anul acesta au promis sa aduca pe piata unul dintre cele mai reusite jocuri de fotbal din seria PES si pot spune ca au reusit in mare parte sa se tina de cuvant. Inbunatatirile din acest an sunt destule si am sa incerc sa le enumar in cele ce urmeaza.
In acest an schimbarile au fost facute atat pe partea de gameplay cat si pe partea vizuala a jocului, cea mai remarcanta este imbunatatirea portarilor fata de anii precedenti unde in anumite ocazii acestia nu reuseau sa prinda sutul adversarilor. De data aceasta, portarii pot scoate o mare parte din suturile trimise de catre adversari. O alta imbunatatire este controlul mingii cat si timpul de recuperare al jucatorului dupa un contactul fizic.
Nici grafica nu a fost uitata, aceasta ridicand nivelul fata de anul trecut si reusind sa redea cat mai real miscarile, fetele cat si gesturile jucatorilor pe terenul de fotbal. Din pacate comentariul din timpul meciului nu a fost deloc imbunatatit fata de editile precedente ale jocului.
In acesta an, cei de la Konami au reusit sa realizeze cat mai fidel stadionul celor de la FC Barcelona, “Camp Nou”, facand chiar si o prezentare a acestui stadion inainte de inceperea meciurilor, iar in timpul acestor prezentari, suporterii intoneaza imnul echipei “El cant del barça”. Din pacate doar stadionul Barcelonei a avut parte de un astfel de “tratament” din partea celor de la Konami. Desi pe partea de gameplay producatorii au reusit sa imbunatateasca jocul destul de mult, Konami nu au reusit sa aduca licentele majoritatii echipelor de fotbal rezumandu-se la a avea doar pentru: FC Barcelona, Borussia Dortmund, Liverpool, Arsenal si inca cateva echipe mai putin recunoscute, din ligile inferioare. Probabil foarte multi impatimiti ai fotbalului nu vor juca acest titlu din cauza lipsei lincentelor si este pacat pentru ca in rest jocul se comporta foarte bine.
Meniul este unul foarte simplist dar te poti rataci foarte repede prin el avand foarte multe subcategorii. Din pacate modurile de joc fata de anul trecut nu sunt diferite avand parte de aceleasi: UEFA Champions League, UEFA Europa League, AFC Champions League cat si cunoscutele Master League si Become a Legend .Ca si anul trecut cele mai interesante moduri raman UEFA Champions League si UEFA Europa League dar din lipsa stadioanelor si licentelor oficiale poate scadea calitatea celor doua moduri. Chiar daca cei de la Konami nu au putut sa aduca oficial licentele echipelor cat si a stadioanelor in joc, acestia ofera comunitatii posibilitatea de a adauga echipamentele, stadioanele cat si siglele echipelor prin downloadarea de fisiere create de catre comunitate si adaugarea in joc. Vestea proasta este ca aceasta optiune este valabila doar pentru PC si PlayStation 4.
Nu in ultimul rand avem myClub acesta fiind asemanator cu modul Ultimate Team din FIfa unde ai sansa sa iti creezi propria echipa cu cei mai buni jucatori de pe planeta si poti juca meciuri online cat si offline in diferite competitii.
Pe partea de gameplay as putea spune ca PES m-a surprins placut oferindu-mi mai mult control asupra miscarilor realizate de catre jucatori. Loviturile libere cat si suturile sunt mult mai greu de indreptat catre poarta adversa iar pasele cat si centrarile se leaga mult mai bine fata de ani trecuti. Faulturile din ce am observat sunt oferite mult prea usor sau probabil joc eu mult prea agresiv ori Konami nu au dat atat de multa atentie acestui aspect.
Producatorii au facut eforturi foarte mari pentru a imbunatati partea online a jocului cum ar fi update-urile echipelor. De exemplu il putem regasi pe Paul Pogba la Man.United (sau sa ii spunem Man Red acesta fiind numele echipei in PES 2017) si exemplele continua cu multe alte transferuri realizate pe ultima suta de metri.
Am reusit sa joc si cateva meciuri online in modul MyClub si am putut observa ca sunt cateva probleme pe partea de conexiune. Konami avand probelemele acestea si in jocurile precedente au anuntat ca lucreaza din greu sa imbunatateasca calitatea meciurilor online.
Din orele petrecute de mine cu PES 2017 am observat numarul mic de soundtrack-uri disponibile in joc, iar dupa cateva cautari prin meniu am observat ca exista un numar total de 12 soundtrack-uri ceea ce este foarte putin din punctul meu de vedere. Chiar daca jocul nu se axeasza pe acest aspect, avand in vedere ca iti vei petrece foarte mult timp prin meniuri, repetitivitatea soundtrack-urilor poate deveni plictisitoare si agasanta.
In cele din urma cu bune si cu rele, anul acesta Konami au reusit sa aduca unul dintre cele mai bune PES-uri din ultimii ani, aducand inbunatatiri la partea grafica cat si la partea de gameplay, chiar daca in unele locuri mai sunt multe de facut cum ar fi revizuirea comentatorilor.
Imbunatatirea graficii cat si a altor elemente de gameplay
Licentierea Barcelonei, prezentarea stadionului Camp Nou
Posibilitatea de adaugare a echipamentelor cat si a stadioanelor lipsa
Comentatorii lasa de dorit
Lag in timpul meciurilor online
Lipsa licentelor

Lasa un raspuns